Antena 3 CNN Actualitate Discuţii fără rezultat între Guvern şi sindicate

Discuţii fără rezultat între Guvern şi sindicate

Discuţii fără rezultat între Guvern şi sindicate
07 Dec 2007   •   16:37

Liderii confederaţiilor sindicale şi premierul Tăriceanu nu au ajuns vineri la nicio concluzie în privinţa modificării salariului minim pe economie pentru anul viitor de la 500 la 540 de lei. După trei ore de discuţii, sindicaliştii şi primul ministru au stabilit o nouă întâlnire pentru săptămâna viitoare cu reprezentanţii patronatului. Negocierile au loc pe fondul ameninţărilor cu greva generală venite din partea angajaţilor. Sindicaliştii s-au declarat totuşi optimişti în privinţa discuţiilor cu reprezentanţii Guvernului.

Sindicaliştii au declarat că nu vor renunţa la protestele programate deja pentru săptămâna viitoare. Ei au anunţat că miercuri între orele 11.00 şi 12.00 vor picheta sediile prefecturilor din ţară. De asemenea, până pe 20 decembrie va fi stabilită data grevei de avertisment. Sindicaliştii au ameninţat şi cu organizarea unui miting de protest în Capitală, când Parlamentul va dezbate legea bugetului pe 2008.

Liderii confederaţiilor sindicale cer un salariu minim pe economie de cel puţin 540 de lei pentru anul 2008. Guvernul a stabilit însă un salariu minim de 500 de lei.

Antena 3

×
Parteneri
Mărturia exclusivă a celui care l-a dus pe Prințul Paul în Malta
x close