Antena 3 CNN Actualitate DNA cere majorarea pedepsei pentru Adrian Năstase şi interzicerea unor drepturi civile

DNA cere majorarea pedepsei pentru Adrian Năstase şi interzicerea unor drepturi civile

DNA cere majorarea pedepsei pentru Adrian Năstase şi interzicerea unor drepturi civile
Sursa foto: foto: Mediafax Foto
13 Iun 2012   •   11:13

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a solicitat ÎCCJ majorarea pedepselor aplicate fostului premier Adrian Năstase şi fostului inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) Irina Jianu în dosarul 'Trofeul calităţii', precum şi interzicea unor drepturi civile, scrie Agerpres.
   
La termenul de miercuri al procesului, procurorul de şedinţă a arătat că pedeapsa de doi ani de închisoare dată de instanţa de fond lui Adrian Năstase este prea mică 'în raport cu gravitatea faptelor, iar pedeapsa nu este îndestulătoare pentru îndreptarea inculpatului'.
   
De asemenea, reprezentantul DNA a arătat că instanţa de fond a achitat-o în mod greşit pe Irina Jianu pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, solicitând condamnarea acesteia şi pentru această infracţiune.
   
Urmează ca avocaţii inculpaţilor să ţină pledoariile finale, după care Adrian Năstase şi ceilalţi inculpaţi vor avea ultimul cuvânt.
   
Pe 30 ianuarie 2012, ÎCCJ l-a condamnat la doi ani de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi civile pe fostul premier Adrian Năstase.
   
Instanţa a mai decis atunci confiscarea de la Adrian Năstase a sumei de 38.217,220 lei, bani dobândiţi prin săvârşirea infracţiunii şi a dispus menţinerea sechestrului de către procurori.
  

×
Subiecte în articol: Adrian Nastase DNA
Parteneri
Mugur Isărescu lasă de înţeles că se va ajunge la îngheţarea salariilor în România
x close