Antena 3 CNN Actualitate Dosarul Bancorex: Cei 3 inculpaţi au scăpat de pedeapsă

Dosarul Bancorex: Cei 3 inculpaţi au scăpat de pedeapsă

Dosarul Bancorex: Cei 3 inculpaţi au scăpat de pedeapsă
14 Noi 2007   •   16:04

Ultimul dosar penal la adresa conducerii fostului Bancorex a fost închis, pentru că faptele incriminate au fost prescrise. Este vorba despre fapte săvârşite în 1994-1999, de către fosta şefă a filialei Lipscani a băncii, Ana Capetti şi adjuncţii ei, Grigore Maimuţ şi Mirela Fako. Procesul inceput in 1996, se referă la faptul că bancherii i-ar fi facilitat administratorului grupului SANCA, Alexandru Raducan, obtinerea de credite în baza unor documente false. Sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă şi irevocabilă, iar cei 3 inculpaţi rămân nepedepsiţi.

Antena 3

×
Parteneri
Directorul ANM, Elena Mateescu, anunţă când vine vara în România
x close