Antena 3 CNN Actualitate Dosarul Flota. Expertiza este favorabilă inculpaţilor

Dosarul Flota. Expertiza este favorabilă inculpaţilor

Dosarul Flota. Expertiza este favorabilă inculpaţilor
15 Oct 2007   •   20:02

Expertiza financiară făcută în dosarul ?Flota?, în care este inculpat şi preşedintele Traian Băsescu, este una favorabilă inculpaţilor, conform Mediafax. Potrivit agenţiei de presă, expertiza nu reţine vreun prejudiciu adus statului din vânzarea navelor. Dosarul ?Flota? a avut ca obiect stabilirea modului în care flota românească a pierdut o serie de nave de mare capacitate, în perioada aprilie 1991 - august 2000.

Această expertiză a infirmat soluţia dată de procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie -actualul DNA - care au decis în 2004 trimiterea în judecată a lui Băsescu, alături de alte 79 de persoane. Prima expertiză stabilea că, prin înstrăinarea a 16 nave, cei 80 de inculpaţi din dosar ar fi păgubit statul român cu peste 275 de milioane de euro.

Expertiza financiară dispusă de DNA în dosarul "Flota" a fost finalizată în 24 septembrie, costul ei fiind evaluată la peste 43.000 de euro.

Antena 3

×
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close