Antena 3 CNN Actualitate Două explozii în decurs de nouă ore: Zărneşti şi Săcele

Două explozii în decurs de nouă ore: Zărneşti şi Săcele

Două explozii în decurs de nouă ore: Zărneşti şi Săcele
20 Sep 2007   •   09:26

Joi dimineaţă, în jurul orei 9, într-un imobil din Zărneşti s-a produs o explozie puternică, urmată de un incendiu violent. Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost rănit grav, are arsuri pe 80% din suprafaţa corpului şi va fi transportat la Spitalul de Urgenţă din Braşov. Alte trei persoane care au inhalat fum au primit primele îngrijiri. Din primele informaţii, explozia s-a produs din cauza unei centrale de apartament, instalate defectuos. Centrala a fost montată miercuri seară iar, în timpul nopţii, s-a produs acumularea de gaze. Pompierii sosiţi la faţa locului au izolat zona, iar o echipă Distrigaz a sistat alimentarea cu gaze în imobil. Imediat după explozie, locatarii au ieşit din bloc şi nu mai au curaj să intre, atât timp cât nu se ştie cât de grav a fost afectată structura de rezistenţă.

Blocul situat pe strada Florilor are patru etaje şi 20 de apartamente, iar explozia a afectat un singur apartament, de la etajul 3, unde a fost instalată centrala. Un oficial al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Gabriel Motrună, a declarat că o comisie mixtă va efectua o expertiză pentru a se stabili exact cauzele incendiului şi o expertiză asupra structurii de rezistenţă a blocului afectat.

Două explozii în decurs de nouă ore, într-un singur judeţ

Tot în judeţul Braşov, mai exact la Săcele, puţin după miezul nopţii, un imobil a fost la un pas să fie spulberat de o explozie pricinuită de o improvizaţie la instalaţia de furnizare a gazului. Locatarii blocului au fost treziţi de bubuitură şi de mirosul puternic de gaz, au ieşit speriaţi din imobil şi au aşteptat pompierii.

În apartamentul în care s-a produs explozia se aflau trei persoane. Din fericire însă, nimeni nu a fost rănit. Suflul deflagraţiei a spart geamurile locuinţei, dar nu a afectat celelalte apartamente din bloc. Lucrătorii de la Distrigaz sosiţi imediat la locul exploziei au întrerupt alimentarea cu gaz a imobilului. Pentru a preveni orice eveniment nedorit, angajaţii Distrigaz şi pompierii braşoveni au supravegheat zona timp de câteva ore.

Antena3.ro

×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close