Antena 3 CNN Actualitate Dr. Tr. Severin. O bombă a fost descoperită la bordul unei barje

Dr. Tr. Severin. O bombă a fost descoperită la bordul unei barje

Dr. Tr. Severin. O bombă a fost descoperită la bordul unei barje
23 Aug 2008   •   13:54

Circulaţia navelor pe Dunăre a fost restricţionată în zona portului comercial din Drobeta Turnu Severin sâmbătă, până î jurul orei 13,30. Marinarii unei barje au observat că pe parâma ancorei este prinsă o bombă aviatică de aproape un metru lungime si 50 de centimetri diametru. Specialiştii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă sunt de părere că bomba a fost agăţată din greşală din Serbia.

În foarte scurt timp zona a fost izolată, activitatea în port a fost oprită, iar bomba a fost desprinsă de ancoră şi adusă la mal pentru dezamorsare. Operaţiunea a avut un grad ridicat de risc pentru că bomba era activă şi a fost necesară precauţie maximă în manevrarea ei. Proiectilul a fost transportat de pirotehnişti într-un container special, unde va fi distrus. Autorităţile române au cerut omologilor sârbi să declanşeze o anchetă, pentru a stabili cu exactitate provenienţa bombei.

Antena 3

×
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close