Antena 3 CNN Actualitate Echinocţiu de primăvară 2023. Zilele se măresc, iar nopţile sunt mai scurte

Echinocţiu de primăvară 2023. Zilele se măresc, iar nopţile sunt mai scurte

Echinocţiul de primăvară, care marchează începutul primăverii astronomice, are loc astăzi, 20 martie 2023, la ora 23.24.

Echinocţiu de primăvară 2023. Zilele se măresc, iar nopţile sunt mai scurte
Sursa foto: Profimedia Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    20 Mar 2023   •   07:21

Potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu", după "Mărțișor", "Babe" și "Moşi", după "zăpada mieilor", când calendaristic deja am pășit în anotimpul primăverii, deși luna martie se dovedește a fi destul de capricioasă, ne apropiem de momentul echinocțiului de primăvară, ce marchează începutul primăverii astronomice.

El se produce în jurul datei de 20 martie când longitudinea astronomică a acestuia revine la valoarea de zero grade.

"După cum este cunoscut, mișcarea aparentă a Soarelui pe sfera cerească, determinată de mișcarea reală a Pământului pe orbita sa, generează pentru latitudinile noastre inegalitatea duratei zilelor și nopților la diferite epoci ale anului, datorită poziției aproximativ fixe în spatiu a axei de rotație a Pământului, precum și a înclinării sale față de planul orbitei acestuia. Astfel, pe sfera cerească, Soarele parcurge în decurs de un an un cerc mare numit ecliptica (ce marchează de fapt planul orbitei Pământului), care face cu ecuatorul ceresc un unghi de 23° 27′ ", arată Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu".

La momentul echinocțiului de primăvara Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală.

Citeşte şi: Echinocţiu de primăvară 2023. Fenomenul are loc înainte de trecerea la ora de vară

Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mișcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilelor cu cea a nopților, indiferent de latitudine.

La latitudinile României, pentru care se consideră valoarea medie de 45°, această cifră reprezintă și valoarea medie a înălțimii Soarelui deasupra orizontului la momentul amiezii. Totodată, la data respectivă, Soarele răsare în punctul cardinal est și apune în punctul cardinal vest.

Începând de la aceasta dată, durata zilei (față de cea a nopții) va fi în continuă creștere, iar cea a nopții (față de cea a zilei) în scădere, până la data de 21 iunie, când va avea loc momentul solstițiului de vară.

×
Subiecte în articol: Echinocţiu de primăvară
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close