Antena 3 CNN Actualitate Educație Anchetă ministerială la Colegiul "Tudor Vianu", după ce un profesor şi-a umilit elevii

Anchetă ministerială la Colegiul "Tudor Vianu", după ce un profesor şi-a umilit elevii

Anchetă ministerială la Colegiul "Tudor Vianu", după ce un profesor şi-a umilit elevii
06 Feb 2016   •   18:47

Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Adrian Curaj, a decis să dispună un control în regim de urgență la Colegiul Național "Tudor Vianu" din Capitală, pentru investigarea acuzațiilor care i se aduc unui cadru didactic din această unitate de învățământ, informează un comunicat al MENCȘ remis sâmbătă Agerpres.

"Consider că analiza acestui caz extrem de grav trebuie să țină cont de trei aspecte: încălcarea demnității elevului, nerespectarea deciziei Ministerului Educației cu privire la perioada de susținere a tezelor semestriale, respectiv negocierea notelor, lucru totalmente inadmisibil. Mă aștept ca măsurile să fie de așa natură încât să sancționeze și să descurajeze astfel de comportamente ale cadrelor didactice", a declarat ministrul Adrian Curaj, potrivit sursei citate.

Ministerul Educației reamintește că, potrivit articolului 31, alineatul 4 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar, personalului din învățământul preuniversitar îi este interzis să desfășoare acțiuni de natură să afecteze imaginea publică a elevului, viața intimă, privată și familială a acestuia.

Ministrul Adrian Curaj a cerut, de asemenea, tuturor inspectoratelor școlare județene să adopte cele mai potrivite măsuri de consiliere și îndrumare, astfel încât spațiul școlii să nu mai fie locul derapajelor de comportament în rândul cadrelor didactice sau al elevilor, menționează sursa citată.

Presa a relatat că un profesor de matematică de la Colegiul "Tudor Vianu" și-ar fi umilit elevii. Dascălul ar fi spus, în clasă, că îi dă un punct în plus la teză celui care îl roagă în genunchi. Unul dintre adolescenți ar fi făcut acest lucru, iar gestul a devenit public pe o rețea de socializare.

×
Subiecte în articol: ancheta
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close