Candidații care s-au înscris la sesiunea de toamnă a Bac 2026 au avut marți, 11 august, proba obligatorie a profilului. Absolvenții de la profilul real și cei de la filiera tehnologică au susținut examenul la Matematică, în timp ce elevii de la profilul umanist au avut de rezolvat subiecte la Istorie.
Lini, absolvenții de liceu au susținut proba scrisă la Limba română.
Cerințele de la Matematică au fost stabilite în funcție de profilul și specializarea fiecărui candidat.
Ministerul Educației urmează să publice, de la ora 15.00, atât subiectele, cât și baremele de corectare pe platforma subiecte.edu.ro.
La examenul de Matematică, testul a fost structurat în trei subiecte, fiecare valorând câte 30 de puncte.
Cerințele au cuprins exerciții și probleme din materia de liceu, conținutul și nivelul de dificultate fiind adaptate programei specifice fiecărui profil și fiecărei specializări.
Conform informațiilor publicate de Tribuna Învățământului, elevii de la profilul Matematică-Informatică au avut, la primul subiect, un exercițiu referitor la progresia geometrică. Al doilea subiect a cuprins mai multe probleme de algebră, iar ultimul a fost axat pe analiza matematică.
Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2026 continuă miercuri, 12 august, cu proba la alegere a profilului și specializării.