Deputatul PNL Sebastian Rusu cere Ministerului Educației să interzică pauzele mai mici de 15 minute în școlile unde programul a fost modificat cu aprobarea inspectoratelor școlare. Solicitarea vine în contextul în care, în unele unități de învățământ, pauzele dintre ore au fost reduse la 5 minute, din lipsă de spațiu sau din cauza altor probleme organizatorice.
Într-o interpelare adresată Ministerului Educației, deputatul a cerut instituției să precizeze ce măsuri concrete poate lua pentru ca elevii să beneficieze de pauzele prevăzute de lege, adică 15 minute în învățământul primar și 10 minute la gimnaziu, scrie Edupedu.
Sebastian Rusu susține că problema afectează un număr mare de elevi. Potrivit acestuia, în România există 3.484 de școli în care programul se desfășoară cu predare simultană, iar 101.929 de elevi sunt în această situație. În același timp, 156.508 elevi învață în școli unde cursurile se desfășoară în cel puțin două schimburi.
„Din lipsă de spațiu sau din cauza frigului, conducerile unor școli au decis ca pauzele dintre ore să dureze 5 minute”, a transmis deputatul în interpelarea parlamentară.
Sebastian Rusu a întrebat Ministerul Educației ce măsuri va adopta pentru a interzice pauzele mai mici de 15 minute în unitățile de învățământ, cum va asigura spațiul necesar pentru ca școlile care funcționează în mai multe schimburi să nu reducă timpul de odihnă al elevilor și dacă există un plan de monitorizare a respectării duratei minime a pauzelor prin inspectoratele școlare.
Deputatul atrage atenția și asupra efectelor pe care pauzele de doar 5 minute le pot avea asupra sănătății și capacității de concentrare a elevilor. El susține că, după 45 de minute de efort intelectual, elevii au nevoie de timp pentru a-și reface atenția, iar o pauză de 15 minute le permite să se deconecteze înainte de ora următoare.
Rusu mai arată că pauzele prea scurte creează o stare permanentă de grabă, care poate crește anxietatea elevilor. Potrivit acestuia, copiii pot ajunge să se teamă că întârzie la ora următoare sau că nu au timp să își rezolve nevoile de bază.
Deputatul menționează și situația elevilor cu ADHD, pentru care mișcarea între ore este importantă. „Pentru copiii cu tulburări de deficit de atenție, mișcarea între ore este obligatorie. Ei descarcă energia acumulată prin activitate fizică. 5 minute nu oferă timp pentru deplasare și relaxare musculară”, a precizat Sebastian Rusu.
În răspunsul transmis Parlamentului, Ministerul Educației a invocat prevederile din Legea învățământului preuniversitar și din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, fără să precizeze ce măsuri concrete ar urma să fie luate în școlile unde pauzele au fost reduse, potrivit sursei citate.
Ministerul arată că durata orelor și a pauzelor este stabilită în funcție de vârsta elevilor și de nivelul de învățământ. Astfel, în învățământul primar, ora de curs are 45 de minute, cu pauză de 15 minute după fiecare oră și o pauză de 20 de minute după cea de-a doua oră. Pentru clasele de gimnaziu, liceu și postliceal, ora de curs este de 50 de minute, cu pauză de 10 minute după fiecare oră, iar după a treia oră poate fi stabilită o pauză de 15-20 de minute.
Legea permite însă modificarea duratei orelor și pauzelor în situații speciale, precum epidemii, intemperii, calamități sau alte situații excepționale. Modificarea se poate face pe o perioadă determinată, la propunerea directorului, în baza hotărârii consiliului de administrație al școlii și cu aprobarea inspectoratului școlar.
În ceea ce privește aceste cazuri excepționale, Ministerul Educației a transmis că respectarea duratei minime a pauzelor și a programului școlar este monitorizată de inspectoratele școlare. Acestea desfășoară periodic activități de monitorizare, îndrumare și control, în funcție de graficul de inspecții și de obiectivele stabilite. Potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, aplicarea prevederilor privind organizarea programului școlar în maximum două schimburi și durata pauzelor se va face începând cu anul școlar 2025-2026.