Antena 3 CNN Actualitate Electricianul Spitalului de Recuperare din Gherla, găsit mort

Electricianul Spitalului de Recuperare din Gherla, găsit mort

Electricianul Spitalului de Recuperare din Gherla, județul Cluj, în vârstă de 56 de ani, a fost găsit mort, luni după-amiaza, căzut peste o pompă electrică. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru a fi stabilită cauza morții.

Electricianul Spitalului de Recuperare din Gherla, găsit mort
Sursa foto: Hepta
11 Mai 2020   •   19:13

Potrivit Poliției Cluj, luni după-amiaza, polițiștii au fost sesizați despre incidentul de la Spitalul de Recuperare, din orașul Gherla.

Practic, un bărbat în vârstă de 56 de ani, localnic, care lucra ca electrician în cadrul unității medicale, a fost găsit în stare de inconștiență, peste o pompă electrică, potrivit Mediafax.

„Echipajul medical sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul”, potrivit Poliției Cluj.

Trupul bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, pentru necropsie.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs incidentul.

×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close