Antena 3 CNN Actualitate Elena, românca răpită în Italia, a fost sechestrată două luni de trei bărbați, într-un apartament

Elena, românca răpită în Italia, a fost sechestrată două luni de trei bărbați, într-un apartament

Elena, românca în vârstă de 17 ani dată dispărută în urmă cu două luni, a fost găsită de familie și polițiști, după o acțiune în forță într-un apartament situat în zona gării din orașul Grosseto, Italia.

Elena, românca răpită în Italia, a fost sechestrată două luni de trei bărbați, într-un apartament
Sursa foto: La Nazione
de Alin Tarnovschi    |    09 Oct 2020   •   11:45

Elena a dispărut de acasă, din orașul Grosseto, pe 7 august 2020, iar timp de aproximativ 58 de zile a fost ținută sechestrată într-un apartament din același oraș, în zona gării.

Luni, 5 octombrie, părinții Elenei au primit o informație, de la un român, despre fiica lor care ar fi ținută sechestrată în apartamentul de pe via Saturnia și au anunțat imediat forțele de ordine.

Astfel, polițiștii au intrat în apartament și au găsit-o pe Elena în viață. În același apartament, polițiștii au găsit trei bărbați români. Fata a fost dusă la un spital, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale și a fost consultată, starea ei fiind una bună.

Avocatul familiei româncei a declarat pentru presa din Italia că Elena a fost ținută în acel apartament împotriva voinței sale și a fost bătută des în cele aproape două luni în care a fost sechestrată.

Elena, o tânără româncă din Italia, a dispărut fără urmă: "Ajutați-mă să o găsesc!"

Potrivi jurnaliștilor La Nazione, procurorii din Grosseto i-au pus sub acuzare pe cei trei cetățeni români suspectați că au răpit-o și sechestrat-o pe românca de 17 ani.

Cei trei sunt cercetați însă în stare de libertate, iar pentru doi dintre ei, anchetatorii iau în calcul și acuzații mai grave pentru care ar putea fi reținuți.

×
Subiecte în articol: Italia
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close