Antena 3 CNN Actualitate Episcopul de Alba: mi-am uşurat sufletul la CNSAS

Episcopul de Alba: mi-am uşurat sufletul la CNSAS

Episcopul de Alba: mi-am uşurat sufletul la CNSAS
03 Sep 2007   •   13:13

Episcopul de Alba Andrei Andreicuţ a venit luni dimineaţă, la sediul CNSAS unde a declarat că este exclusă orice colaborare a sa cu Securitatea şi că nu a făcut poliţie politică, având doar dosar de urmărit. După audierile de la CNSAS arhiepiscopul de Alba a spus că prin declaraţiile făcute şi-a uşurat sufletul. ?Toată perioada comunistă securitatea m-a tracasat şi m-a hărţuit. Celor de la CNSAS le-am dat amănunte legate de acea perioadă. Lucrul acesta vi-l spun şi dumneavoastră, pentru că în felul acesta mi-am uşurat sufletul,? a declarat arhiepiscopul Andreicuţ -  

Constantin Ticu Dumitrescu a anuţat că episcopul de Anania nu este vinovat chiar dacă a fost chemat la audieri. CNSAS nu doreşte altceva decât să afle adevărul despre ierarhii BOR, a mai precizat acesta. Următoarea şedinţă a CNSAS va avea loc pe 6 septembrie.

ÎPS Bartolomeu nu se prezintă la CNSAS
Mitropolitul Clujului acuză CNSAS că se comportă ca torţionarii Securităţii, convocându-l la dată fixă şi la oră precisă ca şi cum ar putea să îl scoată din celulă oricând. ?Ca fost deţinut politic, refuz să cred că Ťinvitaţiať CNSAS, care, practic, îl somează pe un om cu numeroase răspunderi publice să se prezinte de urgenţă pentru Ťaudiereť la dată precisă şi oră fixă, poartă în ea rezonanţa sinistrelor vremuri când puteam fi scos din celulă oricând, ziua sau noaptea, şi purtat prin besna ochelarilor negri spre a fi audiat de către anchetatorii Securităţii?, a declarat IPS Bartolomeu, motivându-şi absenţa de la întâlnire.

BOR acuză existenţa unei campanii împotriva clericilor ortodocşi Biserica ortodoxă motivează refuzul clericilor de a se prezenta la audieri la CNSAS, invocând ?motive de îndoială faţă de capacitatea acestei instituţii de a se pronunţa în mod obiectiv asupra trecutului Bisericii?.

Totodată, Patriarhia consideră că, folosindu-se de ?pretextul cercetării unor clerici ortodocşi?, campania urmăreşte ?umilirea Bisericii?, ceea ce duce la scăderea încrederii în CNSAS şi la tulburarea alegerilor pentru noul Patriarh.

Sfântul Sinod a hotărât înfiinţarea unei Comisii de istorici, care să realizeze un studiu asupra contextului istoric în care a supravieţuit şi păstorit Biserica Ortodoxă Română în timpul regimului comunist. Cunoaşterea acestui studiu ar fi necesară înainte de cercetările privind presupusele legături ale clericilor cu Securitatea.

EPISCOPUL DE ALBA: AM FOST HĂRŢUIT DE SECURITATE

Antena3.ro

×
Parteneri
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB
x close