Antena 3 CNN Actualitate Eşti în căutarea sufletului pereche? Apelează la agenţiile de heart hunting

Eşti în căutarea sufletului pereche? Apelează la agenţiile de heart hunting

Eşti în căutarea sufletului pereche? Apelează la agenţiile de heart hunting
Sursa foto: Foto: jacquelineblog.info
de S.T.    |    28 Mar 2012   •   20:36

În criză de timp, angajaţii corporaţiilor apelează la un nou tip de Cupidon. Agenţiile de heart hunting, în traducere vânătoare de inimi. Tarifele ajung şi la 1000 de euro, în schimb jumătatea le este recrutată în mod profesional şi confidenţial.

Oana Totora, reprezentantul unei agenţii de heart hunting, a declarat că în momentul de faţă firma ei lucrează pentru 200 de clienţi. "Ei vin, îi cunoaştem, vedem ce îşi doresc şi începem selecţia pentru fiecare în parte", afirmă aceasta.

Interesele, pasiunile, preferinţele clienţilor ajung într-o bază de date. Un soi de calcul matematic al compatibilităţii găseşte cele mai bune combinaţii.

Potrivit Oanei Totora, clienţii agenţiei sale sunt persoane cu venituri peste medie pentru că trebuie să-şi permită astfel de servicii. "Pachetul pleacă de la 250 euro fără tva şi poate ajunge până la 800 de euro fără tva taxa anuală", a adăugat ea.

O agenţie de heart hunting lucrează după aceleaşi principii ca la vânătoarea de capete, sau căutarea directorilor. Tarifele vânătorii de inimi nu sunt chiar exagerate. Ajung la doar o zecime din preţurile percepute de vânătorii de capete.

Peste 10 clienţi trec, în fiecare zi, pragul agenţiei de heart hunting. Piaţa însă are potenţial de creştere, dacă ne gândim că în Bucureşti sunt peste 180 de mii de persoane necăsătorite din zona corporaţiilor. Peste 60% sunt femei.

×
Subiecte în articol: compatibilitate
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close