Antena 3 CNN Actualitate Eugen Nicolăescu analizează eficienţa managerilor de spitale

Eugen Nicolăescu analizează eficienţa managerilor de spitale

Eugen Nicolăescu analizează eficienţa managerilor de spitale
09 Feb 2008   •   10:53

Ministrul Sănătăţii îşi pregăteşte minuţios aniversarea unui an de mandat. Cel puţin aşa justifică Eugen Nicolăescu turul de forţă, în care va analiza eficienţa managerilor de spitale. Prima întâlnire cu aceştia a avut-o la Constanţa, unde ministrul a inaugurat vineri seară o secţie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă.

Niciunul dintre managerii de spitale din judeţul Constanţa nu ştia exact la ce să se aştepte de la această vizită a ministrului. Misterul a fost risipit, însă, imediat cum ministrul Nicolăescu a ajuns la faţa locului. Ca la aproape orice vizită în teritoriu, ministrul a inaugurat o secţie, de data aceasta Centrul de Sănătate Mintală.

Eugen Nicolăescu va susţine, sâmbătă, un seminar în faţa auditorilor financiari din România, care se întâlnesc la Constanţa.

Antena 3

×
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close