x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Excremente picate din cer. Două avioane şi-au golit WC-urile deasupra Craiovei

de 22 Ian 2009   •   10:28
Excremente picate din cer. Două avioane şi-au golit WC-urile deasupra Craiovei
 16
avion
Locuitorii Craiovei au experimentat , marţi seară, o ploaie mai ciudată. Două avioane şi-au golit WC-urile deasupra oraşului provocând confuzie, dar mai ales scârbă, în rândul oamenilor. Pentru o perioadă de timp craiovenii nu au ştiut nici măcar ce este lichidul maron care pica din cer.
"Am crezut că a început să plouă, dar când m-am uitat pe haine era ceva de culoare maron, care mirosea a WC. Am crezut că este vorba de excremente de la ciori, dar erau fecale care veneau de sus" a spus , scârbit, un craiovean.
Potrivit Cancan, cel mai afectat de ploaia de fecale a fost patronul unei societăţi care efectuează lucrări din marmură. Excrementele i-au pătat toate lucrările. Omul susţine că i-au fost provocate daune de 100.000 de euro.
Autorităţile nu au putut rămâne indiferente faţă de această situaţie. "Am preluat probe şi vom lua măsurile ce se impun în clipa în care vom şti cu exactitate ale cărei companii erau avioanele. Aceştia nu trebuiau să golească containerele în zbor, ci doar la aterizare", a declarat, Marian Voinescu, directorul Inspecţiei Sanitare de Stat Dolj.
În cele din urmă craiovenii s-au consolat făcând câteva glume pe seamam incidentului. "Lasă, că e de bine, a dat norocul peste noi!"
Antena3.ro
sati