Antena 3 CNN Actualitate Exerciţiu cu sute de militari în Marea Neagră: trageri pe apă şi în aer

Exerciţiu cu sute de militari în Marea Neagră: trageri pe apă şi în aer

Radu Tiliță
<1 minut de citit Publicat la 12:02 21 Iun 2022 Modificat la 12:02 21 Iun 2022
exercitiu constanta
Exerciţiu cu sute de militari în Marea Neagră: trageri pe apă şi în aer Sursa foto: Antena 3

Aproximativ 800 de militari participă la un exerciţiu naval românesc, care desfăşoară în zona Constanţa-Mangalia şi în spaţiul maritim românesc din Marea Neagră. În cadrul acestuia vor fi făcute trageri de luptă, pe mare, în aer şi pe teren.

În cadrul exerciţiului "Shield Protector 22", aproximativ 800 de militari din structurile Flotei, Bazei Logistice Navale "Pontica", Brigăzii 243 Radioelectronică şi Observare "Callatis", Direcţiei Hidrografice Maritime şi Centrului 110 Comunicaţii şi Informatică vor exersa proceduri operaţionale standard pentru supraveghere navală, cercetare-neutralizare mine marine, menţinerea imaginii maritime şi aeriene, precum şi pentru asigurarea informativă, logistică şi hidrografică în timpul ducerii acţiunilor de luptă.

Pe mare, Grupul de Luptă Maritim va fi alcătuit din şase nave şi două elicoptere Puma Naval, iar de pe uscat acţiunile acestui pachet de forţe vor fi susţinute de două dispozitive mobile de lansare rachete.

"Shield Protector" este un exerciţiu anual, planificat şi organizat de Forţele Navale Române şi vizează consolidarea deprinderilor echipajelor navelor şi a structurilor de comandă, în aplicarea procedurilor standard NATO de luptă împotriva ameninţărilor în cele trei medii, aerian, de suprafaţă şi subacvatic.

×
Parteneri
x close