Antena 3 CNN Actualitate Expertiza grafologică a jurnalului criminalului din Brașov. Florin Buliga este un narcisist „uscat pe interior”

Expertiza grafologică a jurnalului criminalului din Brașov. Florin Buliga este un narcisist „uscat pe interior”

Expertiza grafologică a jurnalului criminalului din Brașov. Florin Buliga este un narcisist „uscat pe interior”
03 Apr 2018   •   20:00

Jurnalul criminalului din Brașov a fost studiat de un criminalist autorizat autorizat în expertiza grafică și tehnică a documentelor. Conform expertului, Florin Mircea Buliga, cel care și-a căsăpit familia, este ”uscat pe interior”, un introvertit în domeniul instinctiv, autist erotic și sexual, narcisist.

Grafologul criminalist Radu Constantin (foto) definește scrierea din jurnalul lui Florin Mircea Buliga drept mică, ghirlandiformă, dar și cu elemente de unghi și triunghi, spațiată, cu mișcări ample (mai ales la majuscule), scrie libertatea.ro.

Specialistul a observat semne de întrebare și exclamare grupate câte două sau trei, în general înclinate dreapta – dar sunt și fragmente cu înclinare ilegală –, iar  scrierea este fluctuantă (șerpuitoare). Atunci când se întrebuințează semnele întrebării și exclamării de regulă fragmentul de scriere este exuberant cu finale ale barelor ”t” ascuțite și lungi. Ce înseamnă acest lucru?

”Subiectul, adică Florin Mircea Buliga, prezintă impasibilitate la bucuriile sau suferințele altuia, individualitate care se supără ușor, cu reacție de neplăcere și antipatie, asprime, încăpățânare, gelozie, invidie sau nerecunoștință. Eul său este foarte ”sensibilizat” și reacționează agresiv față de orice opoziție, șoc sau contrarietate venite din exterior (A.Vels), iar Klages spune că ar fi vorba de dezgust de viață (elementele unghiulare)”, spune Radu Constantin.

La cei 44 de ani ai săi, Florin Mircea Buliga are nevoie de libertate, de spațiu, înclinare impulsivă și sugestionabilă (scriere parțială), natură frământată (scriere mică).

La subiectul studiat de grafologul criminalist se manifestă o predominare a elanului instinctiv în formă primară, nervozitate, reacții emotive și exagerații de origine subconștientă, lipsită de măsură și de stăpânire a ideilor și a conduitei (scriere exuberantă).

×
Parteneri
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa se apropie de România!
x close