Antena 3 CNN Actualitate Fântânile din centrul Bucureștiului au fost inaugurate. Show spectaculos de apă, muzică și lumini

Fântânile din centrul Bucureștiului au fost inaugurate. Show spectaculos de apă, muzică și lumini

Fântânile din centrul Bucureștiului au fost inaugurate. Show spectaculos de apă, muzică și lumini
Sursa foto: foto: captura Antena 3
20 Sep 2018   •   23:52

Mii de bucureşteni au participat joi seară la redeschiderea oficială a fântânilor din Piaţa Unirii şi la concertul susţinut, în avanpremiera evenimentului, de Orchestra Simfonică Bucureşti, condusă de dirijorul Tiberiu Soare, alături de pianistul Ştefan Doniga.

Spectacolul inaugural, intitulat "Simfonia Apei", a început la ora 20,00 cu un repertoriu instrumental alcătuit din lucrări celebre. Seara a fost deschisă cu uvertura operei "Forţa destinului" de Giuseppe Verdi şi a continuat cu un moment muzical al lui Nicolae Kirculescu, pentru pian şi orchestră, tema muzicală a emisiunii Teleenciclopedia, potrivit Agerpres.

Dintre momentele muzicale nu au lipsit uvertura din opereta "Cavaleria uşoară" scrisă de Franz von Suppe, "Dunărea albastră" de Johann Strauss - fiul, polka "Tunete şi fulgere" de Johann Strauss sau "Hora din Muntenia" de Theodor Rogalski.

Un moment aparte a fost oferit de dansatorii Ana Vişan şi Bogdan Iacob, din cadrul "Gigi Căciuleanu Dance Company".

Începând cu ora 21,00, bucureştenii au fost invitaţi să urmărească, în zona fântânilor, un spectacol multimedia conceput în aşa fel încât să conducă privitorii într-o călătorie prin şapte lumi - lumea apei, a focului, a pământului, a aerului, lumea vegetală şi lumea Centenarului, toate prefaţate de lumea astrală.

Spectacolul fântânilor a început în aplauzele şi ovaţiile spectatorilor pe melodia trupei Europe "The Final Countdown". Show-ul a continuat cu jocuri de lumini şi apă pe melodii precum "Ciuleandra", "Its now or never", "I will always love you", "The show must go on", "Believe", "Billie Jean", "You rise me up" şi s-a încheiat cu o variantă reinterpretată a "Horei Unirii".

Reabilitarea fântânilor din centrul Capitalei face parte dintr-un program din fonduri proprii Apa Nova, cu o investiţie iniţială estimată la 7 milioane de euro. Toate echipamentele au fost instalate în bazinele şi structurile deja existente. Abordarea a presupus un "facelift" al fântânilor care au numeroase caracteristici clasice, elementul sculptural central fiind păstrat şi integrat în totalitate în noul design.

Fântâna centrală din Piaţa Unirii are integrate patru "ecrane de apă" orientate spre cele patru puncte cardinale, menite să creeze o platformă multimedia imensă pentru videoclipuri, dar şi proiecţii laser, dispunerea ecranelor de apă oferind un efect tridimensional unic în Europa. Arhitecţii proiectului au reinterpretat pentru noul design al ansamblului de fântâni tema Marii Uniri. Ei au introdus, în plus, elemente care fac trimitere către teme tradiţionale şi istorice precum hora, alfabetul chirilic şi ceramica din cultura Cucuteni.

În prezent, sistemul monitorizat complet digital permite controlul oricărei unităţi individuale din întregul complex de 44 de fântâni independente dispuse pe 1,4 km, de la Piaţa Alba Iulia până în Piaţa Constituţiei.

Începând cu data de 28 septembrie, fântânile din Piaţa Unirii vor oferi vizitatorilor show-uri multimedia în fiecare vineri, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 20,00 - 21,00, atât cât vremea o va permite.

Fântânile din Piaţa Unirii, construite la sfârşitul anilor '80, reprezintă unul dintre cele mai lungi astfel de sisteme din lume (1,4 km), cu o suprafaţă a apei de 16.200 metri pătraţi, unic prin modul de dispunere în centrul Capitalei, potrivit PMB.

 

×
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close