Antena 3 CNN Actualitate Farmaciştii veterinari, avertizaţi că vor răspunde penal dacă vor mai vinde Ivermectină

Farmaciştii veterinari, avertizaţi că vor răspunde penal dacă vor mai vinde Ivermectină

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 16:46 26 Ian 2021 Modificat la 16:46 26 Ian 2021
 Farmaciştii veterinari, avertizaţi că vor răspunde penal dacă vor mai vinde Ivermectină

După ce s-a spus că Ivermectina, un tratament folosit pentru deparazitarea animalelor ar opri răspândirea coronavirusului, medicii veterinari au reacţionat dur.

Medicii specialişti au explicat pentru reporterii Antena 3, faptul că în SUA medicamentul a fost adaptat pentru oameni. Însă la noi în ţară, nu există.

”Este o mare greşeală. Aceste produse veterinare nu au această fidelitate cum este un produs uman, făcut special pentru oameni”, a spus pentru Antena 3 , medicul Doru Safta.

Totuşi, unii medici de boli infecţioase spun că ar fi de acord cu administrarea medicamentului în cazul bolnavilor de coronavirus.

"Dacă ar fi validată, categoric, da. Eu am citit şi prospectul medicamentului Ivermectină de uz uman. Nu are interacţiuni medicamentoase şi reacţii adverse care să ne pună probleme mai deosebite decât, de exemplu, foloseam la începutul pandemiei caletra şi hidroxiflorotina”, a spus pentru Antena 3, Carmen Dorobăţ, medic de boli Infecţioase de la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi.

Românii au dat deja iama în farmacii pentru a cumpăra tratamentul minune, iar Ivermectina aproape a dispărut din depozite.

Farmaciştii veterinari spun că au fost avertizaţi că vor răspunde penal dacă vor mai vinde pastilele

Întrebat de un reporter Antena 3 dacă are Ivermectină, un medic veterinar a recomnadat să nu mai întrebe pentru că au fost avertizaţi că vor răspunde penal dacă mai vinde medicamentul.

"Deci, nu mai întrebaţi. Pentru că azi sunt chemaţi toţi la comisie la Bucureşti că s-a otrăvit lumea. Ne-au chemat să dăm declaraţii pe proprie răspundere că ne bagă în puşcărie. Nu înţelegeţi că nu?

Doamnă nu e pentru uman! M-aţi auzit că vă ia sistemul nervos central, vă ia aparatul locomotor. M-aţi auzit ce v-am spun înainte? Am 40 de ani de experienţă dar, ce trăiesc acum nu am trăit în viaţa mea. Dacă nu ne omoară COVID-ul ne omoară prostia în România", a spus un farmacist.

"Nu, nu am voie să vă dau, decât pe reteţa medicală pentru un singur câine şi fără reţetă nu merge.

Nu că imi iau eu amendă 8000 de lei. Pentru 2 lei, eu imi iau amendă 8000”, a mai spus un alt farmacist.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară și pentru Siguranţa Alimentelor a emis avertismente legate de Ivermectina, încă din luna aprilile a anului trecut precizând că toate produsele medicinale veterinare inclusiv cele care conţin Ivermectina sunt autorizate numai pentru utilizarea la animale.

Produsele care conţin substanţa activă Ivermectină sunt utilizate numai în tratamentul bolilor parazitare la animale conform indicaţiilor din prospect.

Gigi Becali: Încercăm să convingem Ministerul Sănătăţii să bage Ivermectină ca tratament

Folosirea Ivermectinei ca tratament împotriva infecţiei cu COVID a fost semnalată de omul de afaceri Gigi Becali. 

"Încercam să convingem Ministerul Sănătății să bage Ivermectina ca tratament, pentru că francezii și nemții l-au aprobat. Cu Ivermectina te vindeci cu 5 euro și e și de 10 ori mai bună. Nu o am în clinică, o dau doar prietenilor, nu se poate vinde oficial. La Arbidol nu e problerma, dar Ivermectina o cumpăr eu din Ucraina, costă 5 dolari.

Citeşte şi: Avertismentul medicilor veterinari despre noul medicament anti COVID: ”Ivermectina are efecte cancerigene“

 

 

×
Etichete: Ivermectina COVID-19
Parteneri
x close