Antena 3 CNN Actualitate Fenomene periculoase anunțate de meteorologi. Care sunt zonele vizate

Fenomene periculoase anunțate de meteorologi. Care sunt zonele vizate

Fenomene periculoase anunțate de meteorologi. Care sunt zonele vizate
28 Ian 2018   •   18:27

Meteorologii au emis, duminică după-amiaza, noi atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă pentru judeţele Călăraşi şi Giurgiu şi, respectiv, de vânt puternic pentru zonele montane ale judeţelor Caraş-Severin, Prahova, Argeş şi Dâmboviţa, valabile în orele următoare. 

Astfel, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), între orele 18:00 - 20:00, în judeţele Giurgiu şi Călăraşi (localităţile Olteniţa, Căscioarele, Chirnogi, Mitreni, Radovanu, Spanţov şi Ulmeni), se va semnala ceaţă, care va determină scăderea vizibilităţii local sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri. Ca fenomene asociate, se vor înregistra depuneri de chiciură, care, în funcţie de condiţiile locale, pot favoriza apariţia de polei. 

"Fenomenul este în extindere", precizează ANM. 

De asemenea, între orele 18:00 şi 21:00, în zona de munte a judeţului Caraş-Severin, la altitudini de peste 1.700 de metri, vor fi intensificări ale vântului care la rafală vor atinge şi depăşi 90 de kilometri/oră. Ca fenomene asociate, se va înregistra transport de zăpadă. 

Tot până la ora 21:00, în zonele de munte ale judeţelor Prahova, Argeş şi Dâmboviţa, la peste 2.000 de metri, vor avea loc intensificări ale vântului cu viteze ce vor atinge şi depăşi la rafală 90 km/h şi zăpadă spulberată. 

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: meteo cod galben
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close