Antena 3 CNN Actualitate Fetiță de 10 ani îmbătrânită cu doi ani din cauza hormonilor introduși în carne

Fetiță de 10 ani îmbătrânită cu doi ani din cauza hormonilor introduși în carne

O fetiță de 10 ani a fost îmbătrânită cu doi ani de hormonii pentru creștere introdușide producători în carne pentru a forța puii să crească în greutate mai rapid. Se știe că puiul de carne crește de două ori mai rapid dacă i se administrează hormoni. Iar Uniunea Europeană nu face nimic pentru a stopa fenomenul.

Fetiță de 10 ani îmbătrânită cu doi ani din cauza hormonilor introduși în carne
Sursa foto: Pixabay.com
de Gabriel Dano    |    Andreea Cigolea    |    19 Feb 2021   •   18:20

Endocrinologii trag un semnal de alarmă și spun că dezvoltarea forțată a păsărilor sau a animalelor pentru consum duce la apariția hormonilor în carne, iar asta ar conduce la înmulțirea cazurilor de pubertate precoce, scrie stirileprotv.ro.

Fetele ajung mai repede adolescente. Iată și un caz concret: o fetiță de zece ani este nevoită să facă injecții pentru a ține hormonii sub control. Și asta de un an și jumătate.

”Am făcut și o radiografie să-i vadă vârsta osoasă și s-a văzut că vârsta ei este cu 2 ani … ea are 10 ani și jumătate și ar fi 12 ani și jumătate”, spune tatăl fetiței.

„Primele semne au fost durerile de sâni. Am mers la medicul de familie”, a adăugat și mama fetiței. Și medicul endocrinolog Iuliana Gherlan a tras un semnalul de alarmă și a spus că există riscul ca fetițele să rămână însărcinate.

Acum fetița nu mai are voie să mănânce carne de pui din comerț. Cea mai periculoasă este carnea de pui și curcan.

E important să știm că mâncarea plină de hormoni pe care o dăm celor mici dăunează grav sănătății. Potrivit endocrinologului Bogdan Pascu, putem vorbi de o pubertate precoce la 8 ani la fete și 9 la băieți. De multe ori părinții se adresează în jurul vârstei de 10 ani crezând că cel mic are o pubertate precoce.

O pubertate precoce se tratează și sub 7 ani

Pubertatea este perioada în care câștigăm masă osoasă. Aproximativ 50% din masa osoasă a omului este câștigată în pubertate.

”Personal, sunt preocupat de înălțimea finală a copilului. Dacă aceasta va fi impactată de această pubertate precoce precum și de impactul psihoemoțional al copilului atunci intervin și tratez”, a spus Bogdan Pascu la Antena 3.

Semnele unei pubertăți precoce

Cel mai important semn este apariția mugurilor mamari la fete. La băieți adresabilitatea pentru pubertate precoce este foarte scăzută, fetele sunt mai predispuse.

Adresabilitatea crescută pentru pubertatea întârziată este de partea masculină, iar pentru pubertatea precoce cea feminină.

Semnele unei pubertăți precoce. Atenție! Nu confundați pilozitatea excesivă cu pubertatea

Atenție! Nu trebuie să confundăm pilozitatea excesivă cu pubertatea

De multe ori este confundată apariția părului pubian, apariția părului axial, dar și modificarea mirosului cu pubertatea. Ea nu este practic o pubertate ci o secreție apărută în urma hormonilor care determină aceste modificări.

Mâncarea injectată are impact direct asupra pubertății

Alimentația are un impact asupra pubertății, asupra dezvoltării copiilor atât un impact direct cât și pentru dezvoltarea obezității. 

×
Parteneri
Românii cotizează 35 de ani la pensie şi beneficiază doar 12 ani
x close