Timp de câteva minute, participanţii la manifestare au rămas nemişcaţi, fiecare arătând spre tricoul celuilalt pe care erau înscrisuri precum ?We don't need money! We need justice!?, ?Guvernanţi români, ei l-au apărat! Voi de ce aţi acceptat!?, ?Fighting together! Pro Teo Peter?. Acţiunea s-a desfăşurat fără incidente, securitatea zonei fiind asigurată de jandarmi. Iniţiativa de protest a fost extinsă şi la Cluj, artistul Sabin Mircea Rus declarându-se încântat să susţină, alături de alţi artişti şi bloggeri, acţiunea organizată de bucureşteni.
Teo Peter a decedat în 2004 într-un accident de circulaţie în care a fost implicat un angajat al Ambasadei SUA la Bucureşti. La patru ani de la tragedie, familia lui Teo Peter se declară nemulţumită de faptul că vinovatul nu a fost pedepsit. Mai mult, Claudiu, fiul lui Teo Peter, a făcut publice, la mijlocul lunii martie, ofertele financiare ale americanilor pentru a compensa decesul basistului.
Cazul Teo Peter a fost unul dintre subiectele abordate, miercuri, în cadrul întrevederii de la Neptun dintre preşedintele SUA, George W. Bush, şi omologul său român, Traian Băsescu. Şeful statului român a menţionat la finalul întâlnirii că, în perioada următoare, se va găsi ?o soluţie rezonabilă, acceptabilă pentru familie? pentru rezolvarea cazului Teo Peter. Potrivit fiului lui Teo Peter, această soluţie ar fi suma de 16.500 de dolari oferită de americani familiei sale în 2006.
Foto: Europafm.ro
NEWSWEEK: MOARTEA LUI TEO PETER BÂNTUIE SUMMITUL NATO
Antena3.ro
Ştiri video recomandate