Antena 3 CNN Actualitate Fost președinte CCR: După 15 mai, Parlamentul e unica soluţie

Fost președinte CCR: După 15 mai, Parlamentul e unica soluţie

Augustin Zegrean susține după 15 mai, cel mai probabil va exista un proiect de lege în Parlament pentru păstrarea unor restricţii, aceasta fiind singura soluţie ca deciziile viitoare legate de măsurile din perioada coronavirusului să fie constituționale.

Fost președinte CCR: După 15 mai, Parlamentul e unica soluţie
01 Mai 2020   •   22:41

"Nici ministrul Educației, nici cel de Interne nu pot limita drepturile, nici măcar președintele nu poate să facă asta. Singurul care poate face asta este Parlamentul. Probabil că se vor duce până la urmă la Parlament să facă lege", a declarat Augustin Zegrean, într-un interviu pentru Libertatea.

Altfel, partidele de opoziție vor contesta măsurile care se vor lua de acum înainte. La prelungirea stării de urgență s-a pus în discuție respingerea decretului de prelungire. Nu cred că vor mai accepta parlamentarii să fie ținuți deoparte, să nu fie consultați", crede Zegrean.

Parlamentul este, mai spune Zegrean, prima instituție care trebuie să apere drepturile și libertățile fundamentale și respectarea Constituției.

Starea de alertă, anunţată de preşedinte pentru perioada de după 15 mai, nu permite limitarea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi. Odată cu ridicarea stării de urgenţă, singura modalitate de instituire a unor limitări este adoptarea unei legi în Parlament, în conformitate cu art. 53 din Constituţie.

×
Subiecte în articol: CCR
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close