Antena 3 CNN Actualitate Furtuna tropicală Dean a devenit uragan de categoria patru

Furtuna tropicală Dean a devenit uragan de categoria patru

Furtuna tropicală Dean a devenit uragan de categoria patru
18 Aug 2007   •   11:23

Primul ciclon al sezonului, Dean ameninţă în prezent Arhipelagul Caraibelor şi este însoţit de rafale de vânt de peste 215 kilometri pe oră. Centrul american pentru uragane a anunţat că ciclonul va deveni şi mai puternic, în următoarele ore. Potrivit specialiştilor americani, uraganul Dean se apropie de arhipelagul insulelor Virgine din Marea Caraibelor. Centrul ciclonului se află la 1.300 de kilometri sud-vest de Kingston şi Jamaica şi la numai 410 kilometri de insula Puerto Rico.

Şi autorităţile din Haiti au decretat, vineri, stare de alertă portocalie, în aşteptarea uraganului. Oficialii din cadrul protecţiei civile au precizat că au luat măsuri pentru protejarea populaţiei, în condiţiile în care Dean este aşteptat să lovească statul în cursul acestei zile. Există pericolul producerii de inundaţii şi de alunecări de teren, din cauza precipitaţiilor abundente. Centrul pentru Uragane a anunţat că Dean, care se îndreaptă spre vest, ar putea atinge coastele peninsulei mexicane Yucatan la începutul săptămânii viitoare.


Ciclonul a devastat ieri Insulele Martinica şi Santa Lucia. Trei persoane au fost ucise şi şase au fost rănite. Rafalele de vânt au smuls acoperişurile mai multor case, au doborât copaci şi au pus la pământ stâlpii şi cablurile de înaltă tensiune.

Antena 3

×
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close