Antena 3 CNN Actualitate Galaţi. Prejudiciu de un milion de lei, cu ajutorul oamenilor străzii

Galaţi. Prejudiciu de un milion de lei, cu ajutorul oamenilor străzii

Galaţi. Prejudiciu de un milion de lei, cu ajutorul oamenilor străzii
13 Mai 2008   •   21:12

Şapte bănci din Galaţi, au înregistrat un prejudiciu de un milion de lei după ce au dat împrumuturi de nevoi personale mai multor persoane cu identităţi false. Afacerea a fost pusă la punct de o reţea formată din 12 indivizi, care au reuşit, în doar 7 luni, să recruteze şi să instruiască 36 de persoane fără adăpost.

Acestea au fost îmbrăcate prezentabil şi învăţate cum să discute cu angajaţii de la bănci, iar apoi le-au fost procurate acte false. Astfel, cei 12 membri ai reţelei au pus mâna pe credite în valoare de peste un milion de lei.

Poliţia a reuşit să reţină 9 membri care sunt cercetaţi pentru fals, uz de fals şi substituire de persoană. Ceilalţi trei sunt daţi în urmărire generală, iar cei 36 de oameni fără adăpost sunt anchetaţi în libertate.

Observator

×
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close