Antena 3 CNN Actualitate Gazele naturale s-ar putea scumpi de la 1 octombrie

Gazele naturale s-ar putea scumpi de la 1 octombrie

Gazele naturale s-ar putea scumpi de la 1 octombrie
16 Sep 2008   •   20:50

Distribuitorii de gaze naturale fac din nou presiuni, după ce ruşii măresc şi ei preţul exporturilor pentru ultima parte a anului. Astfel, gazele naturale s-ar putea scumpi de la 1 octombrie, deşi nu se ştie deocamdată cu cât. Distribuitorii au avansat propuneri de creştere a preţului cu aproximativ zece procente, iar Autoritatea de Reglementare analizează acum cererile lor. Surse din domeniu spun că gazele s-ar putea scumpi cu cinci până la zece procente.

Cauzele sunt gazul rusesc tot mai scump şi aprecierea dolarului pe zi ce trece. Oficiali ai Gazprom au anunţat că vor un preţ mai mare pentru gazele pe care le va exportă în ultima parte a anului, chiar şi de 550 de dolari pentru mia de metri, mai mare cu 70-100 de dolari decât acum.

Observator

×
Parteneri
5 milioane de români care muncesc, îndatorați de stat cu peste 200 de euro
x close