Antena 3 CNN Actualitate Gelozia costă! Fostul primar al Iaşului condamnat în dosarul “Amanta”

Gelozia costă! Fostul primar al Iaşului condamnat în dosarul “Amanta”

Fostul primar al Municipiului Iași, Gheorghe Nichita a fost condamnat marţi, în dosarul “Amanta”, împreună cu principalul său complice, Liviu Hliboceanu, fostul şef al Poliţiei Locale.

Gelozia costă! Fostul primar al Iaşului condamnat în dosarul “Amanta”
de Dana Musceleanu    |    29 Sep 2020   •   15:00

Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași l-au condamnat pe Gheorghe Nichita la 5 ani şi 2 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Totodată, Nichita a mai primit din partea judecătorilor şi interdicţia de a ocupa funcţia de primar timp de patru ani, anunţă Ziarul de Iaşi.

În acelaşi dosar,  Liviu Hliboceanu, fostul şef al Poliţiei Locale, a fost condamnat la 4 ani şi 5 luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Cei doi au de plătit împreună şi daune civile către Poliţia română în valoare de 105.239,43 lei. De asemenea, Hliboceanu singur are de dat alţi 74.517,396 lei daune către fosta instituţie în care a lucrat.

În cazul fostului primar, pedeapsa va fi contopita cu cei cinci ani primiţi în dosarul UTI, cel mai probabil urmând a se adaugă încă 1 an şi 8 luni la privarea de libertate pe care deja o are. 

Sentinţa pronuntată de Tribunalul Iasi nu este definitivă.

Ce fapte au stat la baza dosarului  “Amanta”

În dosarul „Amanta” Gheorghe Nichita a fost acuzat că şi-ar fi determinat subalternii de la Poliţia Locală să o urmărească pe fosta sa iubită, Adina Samson, operaţiunile desfăşurându-se din bani publici.
Pe lista inculpaţilor s-a aflat şi fostul şef al Serviciului de Urbanism de la Poliţia Locală, Ştefan Avârvarei, care şi-a recunoscut faptele şi a fost condamnat deja la 2 ani şi două luni de închisoare cu suspendare.

Alături de Liviu Hliboceanu, Ştefan Avârvarei a fost acuzat de DNA că, la îndemnul primarului gelos, ar fi determinat mai mulţi poliţişti locali să o urmărească pe Adina Samson, prin comiterea infracţiunilor, Nichita obţinând pentru sine foloase nepatrimoniale...

 

 

 

×
Subiecte în articol: Iași Gheorghe Nichita dosarul Amanta
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close