Antena 3 CNN Actualitate Gelu Voican Voiculescu, audiat în dosarul ”Mineriada”

Gelu Voican Voiculescu, audiat în dosarul ”Mineriada”

Gelu Voican Voiculescu, audiat în dosarul ”Mineriada”
Sursa foto: Foto: Agerpres
11 Ian 2017   •   10:16

Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, s-a prezentat miercuri la Parchetul General pentru a fi audiat de procurorii militari în dosarul "Mineriada din 13 - 15 iunie 1990", în care este acuzat de infracţiuni contra umanităţii. 

În acest dosar mai sunt cercetaţi penal fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale (FSN); general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare. 

Procurorii militari susţin că, în perioada 11 - 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat şi coordonat "un atac generalizat şi sistematic", lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei Capitalei, atac în care au implicat participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a unui număr de peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării. 

"Atacul" din 11 - 15 iunie 1990 a avut următoarele consecinţe: uciderea prin împuşcare a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei; vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.269 de persoane; privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1.242 de persoane, indică procurorii. 

În cauză, s-a mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii faţă de următorii: amiral (rez.) Emil "Cico" Dumitrescu, fost membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne; Cazemir Ionescu, fost vicepreşedinte al CPUN; Adrian Sârbu, fost şef de cabinet şi consilier al prim-ministrului; Miron Cozma, fost preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere "Valea Jiului"; Matei Drella, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni; Cornel Plăieş Burlec, fost ministru adjunct la Ministerul Minelor; general (rez.) Vasile Dobrinoiu, fost comandant al şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne; general (rez.) Petre Petre, fost comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Dosarul Mineriadei
Parteneri
Record de viteză pe un drum naţional din România
x close