Antena 3 CNN Actualitate Gigi Becali îşi vrea valiza cu bani înapoi de la DNA

Gigi Becali îşi vrea valiza cu bani înapoi de la DNA

Gigi Becali îşi vrea valiza cu bani înapoi de la DNA
06 Iun 2008   •   14:43

Gigi Becali îşi vrea banii înapoi de la Direcţia Naţională Anticorupţie. Vicepreşedintele Clubului Steaua, Teia Sponte, a dat în judecată DNA, pentru recuperarea valizei de bani care i-a fost reţinută după meciul de la Cluj. Contactat telefonic în cadrul emisiunii News First de la News FM, Gigi Becali a declarat: ?Am cerut banii mei. Ei au refuzat, eu am făcut cererea în instanţă şi cred că o să-mi dea banii în acest fel. Nu vreau să fiu eu cel care se luptă cu morile de vânt în ţara asta, cu toate instituţiile statului, imi vreau doar banii?.

"Nu sunt pus sub acuzare, nu sunt invinuit. Probabil că după interviul de la Gazeta Sporturilor în care un oficial FIFA a declarat că ceea ce s-a întâmplat nu este corupţie, nu sunt inculpat", a spus finanţatorul echipe Steaua Bucureşti.

George Becali a precizat că "o corupţie nu poate fi şi penală şi disciplinară." "După răspunsul dat de UEFA şi de FIFA, ei (DNA) sunt acum în culpă pentru că noi trebuie să ne afiliem regulamentulu FIFA şi UEFA", a mai declarat George Becali, la emisiunea News First de la Radio News FM.

Avocatul lui Gigi Becali, Cătălin Dancu, a declarat pentru Antena 3 că va aduce la apel ?câteva documente surpriză care vor schimba fundamental percepţia asupra dosarului?. Procurorul şef de secţie al DNA a respins, printr-o rezoluţie din 30 mai, solicitarea lui Becali de a-i fi returnaţi banii.

În ultima etapă a Ligii I, pe 7 mai, DNA a reţinut la Cluj cinci persoane care aveau o valiză cu 1,7 milioane de euro. Suma provenea de la Gigi Becali şi ar fi avut ca destinaţie jucătorii echipei Universitatea Cluj. Banii ar fi ajuns la echipă ca recompensă, dacă aceasta ar bătut sau ar fi făcut egal în meciul cu CFR.

Antena3.ro

×
Parteneri
El este tânărul de 27 de ani, ucis pe o stradă din Suceava!
x close