Antena 3 CNN Actualitate Gigi Becali şi Anton Doboş, urmăriţi penal de DNA pentru dare şi luare de mită

Gigi Becali şi Anton Doboş, urmăriţi penal de DNA pentru dare şi luare de mită

Gigi Becali şi Anton Doboş, urmăriţi penal de DNA pentru dare şi luare de mită
08 Mai 2008   •   12:05

Finanţatorul Stelei, George Becali, este acuzat de procurorii anticorupţie de dare de mită după ce, miercuri seară, la Cluj, apropiaţii acestuia au fost surpirnşi cu 1,7 milioane de euro într-o servietă. Avocatul finanţatorului Stelei, Cătălin Dancu, susţine că acuzaţile care i se aduc clientului său nu sunt fondate şi nu se poate susţine o anchetă penală. El a declarat pentru Antena 3 că acţiunea DNA a pornit de la o sesizare care deocamdată nu se ştie de unde a venit.

Mai mult, avocatul a declarat că Gigi Becali nici nu se va prezenta joi la DNA, din cauza modului în care a fost citat. Cătălin Dancu a susţinut că în timp ce clientul său se afla în trafic, a fost oprit de o maşină, din care a ieşit un bărbat care s-a recomandat ca fiind procuror DNA şi care a dorit să îi înmâneze personal, în stradă, citaţia pentru a se prezenta la DNA în data de 8 mai. Conform spuselor avocatului, Gigi Becali a aruncat citaţia în stradă, explicându-i procurorului că el nu este un fugar, că nu este dat în urmărire şi că are un domiciliu unde i se poate trimite o citaţie în mod legal.

În acelaşi scandal al banilor găsiţi la Cluj asupra unor apropiaţi ai lui Gigi Becali, DNA a început urmărirea penală şi faţă de vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Teia Sponte, şi de preşedintele U Cluj, Anton Doboş. Acesta din urmă a fost deja audiat de DNA Cluj, precum şi fotbaliştii Claudiu Răducanu şi Cristian Silvăşan.

Citiţi şi - Gigi Becali: Sunt hingherit de sclavii unor servicii oculte ungureşti

Antena3.ro

×
Parteneri
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași
x close