Antena 3 CNN Actualitate Grevă generală la CFR. Feroviarii vor întrerupe lucrul trei zile

Grevă generală la CFR. Feroviarii vor întrerupe lucrul trei zile

<font color=red>Grevă generală la CFR.</font> Feroviarii vor întrerupe lucrul trei zile
20 Mar 2008   •   07:55
CFR intră în grevă generală pentru trei zile, dacă revendicările nu le vor fi soluţionate. Salariaţii din CFR vor organiza un miting, miercuri, între orele 9 şi 16, urmând ca, după summitul NATO să declanşeze greva generală. Mitingul nu va afecta activitatea feroviară deoarece vor participa numai lucrătorii care vor fi liberi în acea zi. Sindicaliştii nu au ajuns la un acord cu guvernanţii, în privinţa salarizării.

Reprezentantul feroviarilor spune că săptămâna viitoare vom avea parte de noi proteste ale salariaţilor faţă de atitudinea Guvernului şi a Ministerului Căilor Ferate.

Salariaţii CFR s-au săturat de indiferenţa autorităţilor. ?Ministrul Transporturilor ne vorbeşte doar prin mass-media?.

Gheorghe Popa a ţinut să precizeze că feroviarii nu au cerut bani de la bugetul de stat, ci din bugetul poprriu al CFR.

?Niciodată statul nu a alocat resurse financaiare pentru salariile de la Calea ferată. Acestea se plătesc din veniturile proprii?.

Repezentantul salariaţilor a menţionat că, potrivit bugetului de stat din 2007, CFR ?a dat mai mult la buget decât a primit?, deci mărirea de salarii este îndreptăţită în opinia feroviarilor.

Angajaţii CFR nu sunt mulţumiţi de oferta Guvernului, privind majorarea salariilor cu doar 10%, procente acordate în două tranşe, în aprilie şi în octombrie. Feroviarii cer o majorare cu cel puţin 18% din salarii şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

Ultimele negocieri au avut loc pe 5 martie. În acest timp, sindicatele şi administraţia nu s-au mai întâlnit pentru discuţii.

În urmă cu două săptămâni, peste 50.000 de angajaţi ai CFR au intrat în grevă de avertisment pentru 2 ore, iar trenurile au rămas în gări. Potriit CFR, aproximativ 10.000 de călători au fost afectaţi de întreriperea lucrului.

Antena3.ro

×
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close