Antena 3 CNN Actualitate Guvernul nu cumpără încă avioane noi, le repară pe cele vechi

Guvernul nu cumpără încă avioane noi, le repară pe cele vechi

Guvernul nu cumpără încă avioane noi, le repară pe cele vechi
Sursa foto: Foto: www.sci.f
12 Aug 2010   •   14:23

Deşi Ministerul Apărării are la dispoziţie mai multe soluţii pentru a dota Forţele Aeriene cu avioane de vânătoare noi, soluţia aleasă pentru perioada urmărtoare pare una tipic românească. Din Mig-urile pe care le mai avem trimitem la reparat vreo 4 - 5 pentru a asigura serviciile de poliţie aeriană.

Oferta făcută de guvernul american statului român pentru avioanele F16 second-hand a expirat pe 3 august, iar Ministerul Apărării Naţionale nu a organizat nicio licitaţie pentru a cumpăra avioane noi şi nici nu pare să organizeze prea curând una. Cel puţin nu în 2010, aşa cum a declarat chiar premierul, Emil Boc. Dacă o procedură de achiziţie ar fi lansată, cel mai devreme, în 2011 ar mai trece câţiva ani până când avioanele noi ar sosi în România iar piloţii ar putea fi apţi să zboare cu ele, scrie Adevărul.

În aceste condiţii, Ministerul Apărării Naţionale trebuie să prelungească resursa de zbor pentru avioanele pe care le are deja în dotare, pentru a asigura misiunea de poliţie aeriană, la care România nu poate renunţa.

Forţele aeriene române sunt dotate cu 110 avioane Mig 21 LanceR produse în fosta URSS în urmă cu mai bine de 30 de ani şi care au fost modernizate în România după 1993. Dintre acestea, doar o treime mai sunt apte de zbor. Pentru avioanele care încă mai funcţionează, rezerva de zbor expiră în 2013.

Fostul şef al Statului Major al Forţelor Aeriene spune că o nouă prelungire a resursei de zbor este posibilă, chiar dacă motoarele MiG-urilor au deja câte 2, 3 reparaţii capitale.

Prelungirea resursei de zbor presupune o nouă reparaţie capitală care poate fi efectuată de Aerostar Bacău. Piesele de schimb urmează să fie achiziţionate de pe piaţa internaţională, din statele fostei Uniuni Sovietice sau din India, singurele ţări care mai deţin astfel de aparate de zbor. Costul reviziei ajunge la 1,2 milioane de dolari.

Antena 3

 

×
Subiecte în articol: avion
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close