Antena 3 CNN Actualitate Hidrologii au anunțat când ar urma să scadă Dunărea la cea mai mică valoare înregistrată vreodată. Recordul din 1985 va fi depășit

Hidrologii au anunțat când ar urma să scadă Dunărea la cea mai mică valoare înregistrată vreodată. Recordul din 1985 va fi depășit

A.I.
1 minut de citit Publicat la 09:07 04 Aug 2026 Modificat la 09:31 04 Aug 2026
dunare nivel scazut
Debitul Dunării la intrarea în România va scădea sub nivelul minim record din 1985, potrivit INHGA. Foto: Profimedia Images

Debitul Dunării la intrarea în țară, pe secțiunea Baziaș, va fi în scădere, până la valoarea de 1350 metri cubi / secundă, anunță Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), citat marți de Agerpres.

Valoarea prognozată ar urma să fie atinsă până pe 10 august și se situează sub nivelul minim istoric de 1400 mc/s din 1985, precizează sursa citată.

Media multianuală a lunii august este de 3900 mc/s.

INHGA a menționat că intervențiile MApN pe brațul Bala pot inversa local tendința de scădere a nivelului apei în zona centralei nucleare de la Cernavodă.

"Estimările pentru secțiunea Cernavodă au un caracter orientativ, având în vedere impactul potențial al intervențiilor în curs din zona de confluență a Dunării cu brațul Bala, care pot determina reducerea semnificativă a scăderii de niveluri în această secțiune. 

În aval de Porțile de Fier debitele vor fi, în general, în scădere", a explicat institutul.

Autoritățile au distrus stânca Pârjoaia pentru a crește nivelul apei la Cernavodă

Operațiunile desfășurate luni pentru distrugerea prin dinamitare a stâncii Pârjoaia, din apropierea brațului Bala, au avut succes, iar detonarea a dus la dislocarea unei cantități de piatră importante, a anunțat Administrația Națională Apele Române (ANAR). 

Scopul intervenției a fost de a preveni scăderea nivelului Dunării în zona Cernavodă, ținta fiind de a crește nivelul apei cu 10-12 cm, au explicat reprezentanții ANAR.

Din cauza debitului redus al Dunării, Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost oprită controlat în 28 iulie. 

Cele două unități ale centralei de la Cernavodă au o capacitate de 700 MWe fiecare și acoperă aproximativ 20% din totalul producției din România.

La finalul săptămânii trecute, autoritățile au declarat stare de alertă la nivel național în România pe perioada lunii august, ca efect al scăderii producției de energie electrică din cauza secetei și a debitelor scăzute pe râuri și pe Dunăre. 

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close