Antena 3 CNN Actualitate Iliescu către mineri: "Să ne vedem cu bine!" Discursul din iunie 1990

Iliescu către mineri: "Să ne vedem cu bine!" Discursul din iunie 1990

Iliescu către mineri: "Să ne vedem cu bine!" Discursul din iunie 1990
07 Dec 2007   •   11:23

Imaginile mineriadei din 13-15 iunie au făcut înconjorul lumii. Fac parte din istoria recentă a României scenele cu ortacii din Valea Jiului fugărind studenţii din Piaţa Universităţii, devastând sedii de partide şi încercând să instaureze democraţia la îndemnul liderului lor de atunci, Miron Cozma. În contextul în care săptămâna trecută Miron Cozma a fost eliberat din închisoare, iar vineri fostul preşedinte Ion Iliescu a fost scos de sub urmărire penală în cazul mineriadei, vă prezentăm acum fragmente dintr-un discurs celebru. Este vorba de discursul ţinut de Ion Iliescu în faţa minerilor, în iunie 1990. Iată citatul şi înregistrarea video:

VENIREA MINERILOR

"Dragi mineri,
Mă adresez dumneavoastră de asta dată, mulţumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care şi de astă dată l-aţi dat la chemarea noastră. Delegaţia de mineri, în frunte cu domnul Cozma se va deplasa spre Piaţa Universităţii pe care vrem sa o reocupaţi dumneavoastră. Aşa cum aţi văzut, de astă dată avem de-a face cu elemente de-a dreptul fasciste. Grupuri organizate de elemente incitate, multe dintre ele drogate." (Ion Iliescu, iunie 1990)

PLECAREA MINERILOR

"Vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile: că sunteţi o forţă puternică cu o înaltă disciplină civică muncitorească, oameni de nadejde şi la bine, dar mai ales la greu. (...) Vă rog să transmiteţi salutările noastre călduroase colegilor dumneavoastră de muncă pentru că ştiu că toţi au fost cu inima alături de noi, să vă urez dumneavoastră, familiilor dumneavoastră multă sănătate. Să ne vedem cu bine! (Ion Iliescu, iunie 1990)

DISCURSUL LUI ILIESCU ÎN FAŢA MINERILOR



ILIESCU A FOST SCOS DE SUB URMĂRIRE PENALĂ ÎN DOSARUL MINERIADEI

Antena3.ro

×
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close