Antena 3 CNN Actualitate iMapp București 2026. Programul evenimentelor și artiștii invitați

iMapp București 2026. Programul evenimentelor și artiștii invitați

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 08:00 18 Sep 2026 Modificat la 08:00 18 Sep 2026
imagine digitala proiectata pe palatul parlamentului in cadrul imapp 2025
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului București, prin ARCUB, în cadrul Zilelor Bucureștiului. Foto: Hepta

iMapp București 2026 are loc în perioada 19-20 septembrie, în Piața Constituției, iar intrarea este liberă. Cea de-a 11-a ediție a evenimentului aduce la București artiști internaționali, spectacole de muzică și entertainment. În programul din acest an are loc și competiția Winners League, în care șapte artiști și studiouri de video mapping concurează pentru Marele Premiu iMapp Bucharest.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului București, prin ARCUB, în cadrul Zilelor Bucureștiului. Tema ediției din acest an este „PAST. FORWARD.”, un concept care pune în dialog trecutul și viitorul, prin memorie, patrimoniu, tehnologie și imaginație.

Concert Rudimental pe 19 septembrie

Prima zi de iMapp Bucharest 2026 începe la ora 16:00 și se încheie la ora 23:00. Pe lângă zona de entertainment și food & drinks, publicul se va putea bucura de trupa RUDIMENTAL (DJ + Production).

Grupul originar din Londra este cunoscut pentru combinația de drum & bass, muzică electronică, soul, pop și instrumentație live. Printre piesele formației se numără „Feel the Love”, „Waiting All Night”, „These Days” și „Not Giving In”.

Seara continuă cu Winners League, competiția internațională de video mapping în cadrul căreia cele șapte creații finaliste vor fi proiectate pe fațada Palatului Parlamentului.

Programul de sâmbătă include și un moment special dedicat Nadiei Comăneci, la 50 de ani de la performanța istorică obținută de gimnastă la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976.

Duminică, 20 septembrie, porțile se deschid la ora 12:00. Programul continuă până la ora 22:00, iar pe scena din Piața Constituției va urca WHOMADEWHO (Hybrid DJ Set), trio danez cunoscut pentru stilul electronic, indie și dance și pentru combinația dintre producția electronică și instrumentația live.

Program complet iMapp București 2026

Evenimentul se desfășoară în Piața Constituției, în perioada 19-20 septembrie 2026. Accesul publicului este gratuit.

Sâmbătă, 19 septembrie

  • 16:00 – deschiderea porților
  • Muzică, entertainment, food & drinks
  • RUDIMENTAL (DJ + Production) – live show
  • Winners League – competiția internațională de video mapping
  • Moment special dedicat Nadiei Comăneci
  • 23:00 – închiderea evenimentului

Duminică, 20 septembrie

  • 12:00 – deschiderea porților
  • Muzică, entertainment, food & drinks
  • WHOMADEWHO (Hybrid DJ Set) – live show
  • 22:00 – închiderea evenimentului

În cadrul Winners League vor concura șapte artiști și studiouri internaționale, câștigători ai unor competiții de video mapping organizate în Ungaria, Japonia, Germania, Franța, China, Statele Unite ale Americii și Brazilia.

Lucrările vor fi proiectate pe fațada Palatului Parlamentului, care are o suprafață de aproximativ 23.000 de metri pătrați. Un juriu internațional va acorda Premiul Juriului, iar publicul își va putea vota lucrarea preferată prin SMS, la numărul 1755, pentru Premiul Publicului.

Ce este video-mapping

Video mapping-ul este forma de artă digitală prin care imaginile sunt proiectate pe suprafețe și arhitecturi reale, transformând clădirile în spații pentru creații vizuale.

La iMapp Bucharest, fațada Palatului Parlamentului devine suportul pentru lucrările artiștilor internaționali. Proiecțiile combină imaginea, sunetul și tehnologia și folosesc arhitectura clădirii ca parte a poveștii fiecărei creații.

În 2026, cele șapte lucrări din competiție pornesc de la tema „PAST. FORWARD.” și propun perspective diferite asupra timpului și memoriei, transformând fațada Palatului Parlamentului într-un spațiu pentru arta digitală.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close