Antena 3 CNN Actualitate Importatorii avertizează: Preţurile alimentelor vor creşte din februarie

Importatorii avertizează: Preţurile alimentelor vor creşte din februarie

Importatorii avertizează: Preţurile alimentelor vor creşte din februarie
10 Ian 2009   •   17:45

Deprecierea leului în raport cu euro saltă preţurile la mărfurile din import. Cele mai afectate vor fi produsele alimentare. Specialiştii în domeniu consideră că ţara noastră s-ar putea proteja faţă de fluctuaţiile cursului valutar, dacă s-ar baza mai puţin pe importuri şi ar produce mai mult. Aceştia mai cred că şi cumpărătorii ar trebui să fie mai selectivi în ceea ce priveşte produsele disponibile pe piaţă.
Deprecierea leului ar putea fi speculată de importatori, însă acest lucru nu este recomandabil spun specialiştii în domeniu. Preţurile umflate pot aduce câştiguri substanţiale într-un timp scurt, dar au şi efecte negative. ?Sunt speculaţii emoţionale. Fără îndoială că importatorii îşi doresc să mărească preţurile, numai că există şi reversul medaliei. Este posibil ca un preţ nejustificat de mare să ducă la scăderea cererii şi, ca atare, vor rămâne cu marfa în stoc?, avertizează Mihai Ionescu, preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România.
Specialiştii consideră că ţara noastră s-ar putea proteja de astfel de fluctuaţii ale cursului valutar, dacă s-ar baza mai puţin pe importuri şi ar produce mai mult, dar spun că şi cumpărătorii au o parte de vină. ?Publicul trebuie să înţeleagă că este o perioadă în care trebuie să se treacă pe consum sustenabil, adică să se renunţe la cheltuieli inutile şi să se concentreze pe produsele de bază. Câtă vreme la produsele cu preţ mare este coadă, nici un comerciant nu va avea nici un motiv să reducă preţul?, susţine Adrian Izvoranu, director general al Confederaţiei Patronale a Industriei Serviciilor şi Comerţului.

Antena 3

×
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close