Antena 3 CNN Actualitate În Capitală, vor fi restricţii de trafic până marţi. Vezi rutele ocolitoare

În Capitală, vor fi restricţii de trafic până marţi. Vezi rutele ocolitoare

În Capitală, vor fi restricţii de trafic până marţi. Vezi rutele ocolitoare
de S.T.    |    30 Noi 2015   •   09:26
În Capitală, vor fi restricţii de trafic până marţi. Unele au intrat deja în vigoare. Vor fi blocate mai multe bulevarde importante şi străzile adiacente.

Circulaţia va fi restricţionată începând de azi până mâine la ora 15.00 pe mai multe artere principale din oraş. Astfel, bucureştenii care vor să iasă cu maşina nu vor avea voie să circule pe Calea 13 Septembrie, între intersecţia Tudor Vladimirescu şi Bulevardul Libertăţii. Şi Strada Izvor până la Piaţa Arsenalului şi strada Bogdan Petriceicu Haşdeu până pe Splaiul Independenţei vor fi închise.

Restricţii vor fi şi pe Splaiul Independenţei de la Piaţa Operei până la podul Naţiunile Unite, dar, atenţie, numai pe sensul care merge către Piaţa Unirii. Maşinile nu vor avea acces nici pe Bulevardul Unirii până la Piaţa Constituţiei.

De asemenea, nu se va putea circula nici pe Bulevardul Regina Maria şi Bulevardul George Coşbuc.

Rutele ocolitoare recomandate de Poliţia Rutieră sunt următoarele: Calea 13 Septembrie - Şoseaua Panduri - strada Dr. Rainer - bulevardul Eroilor - strada Ştirbei Vodă - Calea Victoriei; Calea 13 Septembrie - Şoseaua Panduri - strada Dr. Rainer - bulevardul Eroilor - strada Ştirbei Vodă - strada Berzei - strada Buzeşti - Piaţa Victoriei; Calea Rahovei - strada Progresului - strada Constantin Istrate - bulevardul Mărăşeşti - bulevardul Dimitrie Cantemir - Piaţa Unirii.

În plus, mai multe linii de autobuz şi tramvai vor avea trasee deviate, astăzi şi marţi, pentru repetiţia şi parada de 1 Decembrie.

×
Subiecte în articol: restricţii trafic rute ocolitoare
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close