Antena 3 CNN Actualitate În cinci ani, Bucureştiul va avea tramvaie silenţioase, asfalt fonoabsorbant şi şoferi ?calmi?

În cinci ani, Bucureştiul va avea tramvaie silenţioase, asfalt fonoabsorbant şi şoferi ?calmi?

În cinci ani, Bucureştiul va avea tramvaie silenţioase, asfalt fonoabsorbant şi şoferi ?calmi?
25 Sep 2008   •   19:37

Planuri ambiţioase din partea municipalităţii pentru a face Bucureştiul un oraş mai puţin zgomotos. Mijloace de transport mai "silenţioase", şoferi calmi, asfalt fonoabsorbant şi fără avioane pe timpul nopţii. Sunt doar câteva dintre soluţiile găsite de edilii capitalei pentru a face din Bucureşti un oraş mai liniştit. Proiectul ar trebui să fie pus în aplicare în aproximativ cinci ani.

Potrivit municipalităţii, principala sursă de zgomot în Capitală este traficul. Pentru a combate zgomotul produs de acesta, edilii propun îmbunătăţurea infrastructurii, adică asfalt de caliatate, fluidizarea traficului printr-un management de caliatte, care, potrivit acestora, a început şi se va continua. De asemenea se vor stabili culoare unice pentru autobuz si troleibuz şi se vor îmbnătăţi liniile de tramvai.

Lucrările au început deja, numai că nu s-au folosit, în toate cazurile, materiale care să atenueze zgomotul. Pentru a atenua zgomotul făcut de tramvaie de-a lungul căii de rulare ar trebui montate panouri acustice fonoabsorbante. Pentru a avea efect acestea trebuie să aibă maxim 1 metru înălţime şi să fie amplasate la 300 de milimetri de vehicul.

Şi soferii ar putea contribui la reducerea zgomotului. Strategia de zgomot a Primăriei le recomandă şoferilor să evite aglomeraţia, să nu pună frână brusc şi să conducă calm şi silenţios. Speciaştii primăriei propun ca şoferii să urmeze cursuri pentru a-şi îmbunătăţi stilul de condus. Astfel vor învăţa să conducă ?silenţios". Cu toate că multe dintre aceste măsuri par desprinse dintr-un film ştiinţifico-fantastic, edilii sunt foarte încrezători în planurile lor. ?Noi avem de îndeplinit toate aceste lucruri pentru un timp foarte scurt de 5 ani, nu ne am ales nişte soluţii ştiinţifico fantastice. Sunt soluţii care se pot aborda.? a declarat Sorin Năstase, de la Direcţia de Mediu.

Antena3.ro

×
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close