Summitul NATO de la Madrid, din iulie 1997, a reprezentat prima dezamăgire pentru România. În ciuda susţinerii din partea Franţei, ţara noastră a rămas în continuare la uşa NATO. La câteva zile după summit, preşedintele Bill Clinton a venit la Bucureşti, să consoleze România. A fost întâmpinat cu mult entuziasm. Clinton a transmis bucureştenilor adunaţi în piaţa Universitaţii un mesaj de încurajare: ?Salut dorinţa României de a contribui şi mai mult la securitatea şi întărirea Europei şi de a adera la NATO. Şi eu doresc acest lucru pentru Europa, pentru America şi pentru voi. Şi vă spun să continuaţi pe acelaşi drum şi România va depăşi acest obstacol.?

României i s-a propus atunci un parteneriat strategic cu Statele Unite, iar cinci ani mai târziu, la summitul de la Praga, ţara noastră a primit vestea mult aşteptată. România începea negocierile de aderare la NATO şi se bucura de prezenţa unui alt preşedinte american la Bucureşti. George Bush a fost întâmpinat în Piaţa Revoluţiei de aproape o sută de mii de oameni, iar discursul său a fost marcat de apariţia unui curcubeu.

Mesajul lui George Bush a fost unul plin de încurajări: ?Astăzi, ne reafirmăm prietenia dintre ţara dumneavoastră şi a mea. Sunt onorat să vă aduc un mesaj din partea poporului american: suntem mândri să vă invităm să intraţi în NATO, măreaţa alianţă a libertăţii.? Deşi au stat numai patru ore în România, Bush şi soţia sa, Laura, s-au declaraţi încântaţi de primirea făcută de români.
Antena 3
Ştiri video recomandate