Podul peste Dunăre de la Brăila va fi inaugurat pe 27 iunie, susține ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care precizează că la acest eveniment vor participa foarte mulți oficiali europeni, printre care vicepremierul italian, Matteo Salvini, dar și oficiali din Japonia.
Sorin Grindeanu a spus că termenul stabilit pentru inaugurare rămâne nemodificat, însă urmează să facă o nouă modificare pe șantier pentru a stabili ultimele detalii.
"Undeva în iunie, în jurul datei de 27 iunie, cine o fi ministru aici, cine o fi prim-ministru aici, plus, minus câteva zile", a declarat Sorin Grindeanu.
Construcția podului suspendat, cu o lungime de aproape doi kilometri a început în anul 2019 cu asocierea a două companii de construcții din Italia și Japonia.
Investiția este de 500 de milioane de euro și include și amenajarea a 23 de kilometri de legătură.