Antena 3 CNN Actualitate Incendiu puternic, la Iaşi: Mansarda unui bloc, cuprinsă de flăcări (VIDEO)

Incendiu puternic, la Iaşi: Mansarda unui bloc, cuprinsă de flăcări (VIDEO)

Incendiu puternic, la Iaşi: Mansarda unui bloc, cuprinsă de flăcări (VIDEO)
Sursa foto: Incendiu
12 Aug 2009   •   21:16

Flăcări şi fum, marţi seară, la Iaşi, după ce mansarda unui bloc a luat foc. Locatarii au părăsit apartamentele de teamă să nu ardă de vii în case. După câteva ore de luptă cu focul, pompierii au reuşit să înlăture pericolul.

Oamenii s-au adunat în faţa blocului şi au aşteptat să vină pompierii să stingă focul. Cum salvatorii nu au ajuns atât de repede cât şi-ar fi dorit ei, locatarii au început să vocifereze.

După ore de luptă cu focul, pompierii au reuşit să stingă incendiul, iar oamenii au putut să revină în case. Mansarda fusese construită ca spaţiu de depozitare.

Din primele cercetări, pompierii au stabilit că focul a pornit de la un arzător şi de la o butelie lăsate nesupravegheate de către un muncitor care repara acoperişul.

Firma care executa lucrările la terasă va fi amendată cu 2.500 de lei pentru neasigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor la efectuarea lucrărilor cu foc deschis. Primăria Iaşi a stabilit că acoperişul era improvizat şi nu avea autorizaţie de construcţie.



Observator

×
Subiecte în articol: incendiu mansarda Iași flacari pompieri
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close