Antena 3 CNN Actualitate Încep pledoariile în procesul României cu Ucraina pentru delimitarea platoului continental

Încep pledoariile în procesul României cu Ucraina pentru delimitarea platoului continental

Încep pledoariile în procesul României cu Ucraina pentru delimitarea platoului continental
31 Aug 2008   •   10:44

Avocaţii susţin marţi pledoariile în procesul pentru delimitarea platoului continental de pe Marea Neagră. Audierile celor două părţi, România şi Ucraina, vor avea loc la Curtea Internaţională de Justiţie. La finalul procesului, judecătorii vor da o hotărâre definitivă şi obligatorie pentru ambele părţi. Prima fază a procesului are ca obiectiv soluţionarea problemelor privind delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive ale României şi Ucrainei in Marea Neagră.

Este vorba despre o suprafaţă de aproape 12.000 de kilometri pătraţi, în care statul care va fi declarat titular de Curtea Internaţională de Justiţie va avea dreptul de exploatare şi de explorare. Este o zonă în care se găsesc resurse importante de hidrocarburi. După această primă fază, Curtea Internaţională de Justiţie va avea la dispoziţie o perioadă de trei până la şase luni, timp în care va delibera şi va da o hotărâre.

Aceasta are caracter definitiv, obligatoriu şi executoriu pentru părţi. Din acel moment nu mai există nicio cale legală de atac împotriva respectivei decizii iar ambele state se vor conforma întocmai. Dacă vreunul dintre cele două state nu se supune deciziei formulate de Curte, cealaltă parte are posibilitatea să se adreseze Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va lua măsurile necesare pentru a asigura că hotărârea va fi respectată.

În cadrul acestui proces, România are calitatea de reclamant, iar Ucraina, cea de pârât. Procesul a ajuns la Curtea Internaţională de Justiţie pentru că negocierile dintre cele două state între 1998-2004 nu au ajuns la nici un rezultat. Atât România cât şi Ucraina au adoptat poziţii divergente.

Antena 3

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close