Un român a stârnit reacții hilare pe o rețea de socializare, după ce a publicat un video în care arată cum își sterge mașina McLaren cu mopul, după ploaie, pentru că, spune el, este singura soluție pentru a strânge apa de pe capotă.
Cunoscuta clarvăzătoare din Balcani, Baba Vanga, a lăsat posterității numeroase profeții, inclusiv pentru anul 2022, iar unele dintre acestea s-au și adeverit. Printre predicțiile anunțate de aceasta ar fi și o posibilă nouă pandemie.
Când credeați că le-ați văzut pe toate în materie de mâncăruri, trebuie să știți că există și supă cremă de mici și se găsește de vânzare în București, într-o zonă frecventată de mulți dintre noi.
Primăria Sectorului 6 anunţă că bucureştenii care nu au apucat să se recenzeze până acum, o pot face la două ştranduri: Ciurel şi Drumul Taberei, însă doar sâmbăta şi duminica. "Te poți recenza la ștrand doar dacă ești client", au transmis reprezentanţii Primăriei.
Marea Britanie ar putea face concurență capitalei indiene, New Delhi, sau chiar deșertului Sahara, pe fondul valului de căldură fără precedent cu care se confruntă Regatul Unit.
Febra Zika și febra Denga modifică mirosul șoarecilor și al oamenilor pe care îi infectează, iar noul miros atrage țânțarii, care mușcă gazda, beau sângele infectat și apoi transportă virusul următoarei sale victime.
Superluna 2022. Superluna va fi vizibilă pe cerul României, atunci când va atinge punctul cel mai plin, miercuri, 13 iulie, atunci când va fi cel mai aproape de pământ. Ritualurile de lună plină au cele mai mari şanse de reuşită şi implementare.
Gest neaşteptat al hoţului care a furat relicve cu sângele lui Iisus, la începutul verii. El a decis să le returneze, sub anonimat, spunând că la momentul furtului nu a ştiut ce conţine artefactul de aur pe care şi l-a însuşit prin efracţie.
Cerul de deasupra oraşului Sioux Falls din Dakota de Sud a căpătat o nuanță de verde ciudată și ușor apocaliptică, atunci când o furtună puternică a cuprins statul.
Unele vedete de pe rețelele sociale își câștigă faima prin aspectul lor, altele prin glumele pe care le fac. Simba, puiul de capră, a cucerit rețelele de socializare cu urechile sale uimitor de lungi, 55 de cm și care continuă să crească.
Un tânăr de 22 de ani a postat pe un site de vânzări "oferta" sa de angajare. Mesajul amuzant, cu greșeli de exprimare și de scriere, s-a viralizat în scurt timp. Bărbatul a anunțat că vrea să devină bodyguard.
Superluna 2022. În această lună, observatorii cerului vor avea şansa de a surprinde o privelişte a celei mai mari Superluni din 2022, numită şi Superluna Buck.
Anul acesta turiștii au luat cu asalt litoralul românesc, fiecare după preferință, dar mai ales după buzunar. Ca și în anii trecuți, Mamaia rămâne cea mai scumpă alegere.
Designerul Hashim al-Ghaili din Yemen a prezentat pe canalul său de YouTube conceptul unui hotel-avion gigant numit Sky Cruise. La bord vor fi camere de hotel pentru 5.000 de persoane, un cinematograf, restaurante, baruri, săli de sport, o piscină și multe altele.
În timp ce miliarde de oameni, în ultimele două milenii au auzit despre acțiunile lui Ponțiu Pilat dintr-o seară de primăvară la începutul anilor 30 d.Hr., foarte puțini știu detalii despre viața acestuia.
Toată lumea știe cine e Iosif Stalin, liderul Uniunii Sovietice timp de aproape treizeci de ani, între mijlocul anilor 1920 și până la moartea sa în 1953. A spune că reputația lui nu este bună, este un eufemism.
Un şofer român a povestit pe Facebook cum a decurs întâlnirea cu doi şoferi ucraineni într-o parcare de lângă Berlin. "Masa oferită de ei bate pentru mine toate restaurantele cu ştaif în care am mâncat cu oameni falşi mâncare bine gătită, pentru că a lor venea din suflet, asemenea unei melodii care te pătrunde", povesteşte românul.
Un român a pus la vânzare pe un site de anunțuri o garsonieră la un preț imbatabil pe care unii îl plătesc pentru o mașină second-hand destul de veche.
După ce ieri Registrul Auto Român (RAR) a prezentat cazul unui clujean a cărui mașină a fost reparată cu o sfoară, astăzi a publicat imagini cu o mașină reparată folosindu-se colțare din construcții, pentru gips carton.
Serviciul Român de Informații a publicat astăzi un anunț de angajare prin care invită românii care au absolvit studii superioare în domeniile tehnice să aplice.