Antena 3 CNN Actualitate Inedit Se cunoscuseră pe Tinder și și-au dat întâlnire. După trei luni, tânăra a primit un mesaj neașteptat de la bărbat. „Nici nu știu cum ar trebui să reacționez”

Se cunoscuseră pe Tinder și și-au dat întâlnire. După trei luni, tânăra a primit un mesaj neașteptat de la bărbat. „Nici nu știu cum ar trebui să reacționez”

Se cunoscuseră pe Tinder și și-au dat întâlnire. După trei luni, tânăra a primit un mesaj neașteptat de la bărbat. „Nici nu știu cum ar trebui să reacționez”
Sursa foto: Foto: Instagram
11 Mar 2019   •   00:13

Se cunoscuseră pe Tinder și și-au dat întâlnire la o cafenea. După trei luni, tânăra a primit un mesaj total neașteptat de la bărbat. 

Mai precis, Kimberley Latham-Hawkesford a primit de la bărbatul cu care s-a întâlnit 15 trucuri pentru a se perfecționa.

Printre sfaturile primite de femeia de 24 de ani se numărau pierderea în greutate, să-și schimbe machiajul și să poarte bluze decoltate.

Cei doi s-au întâlnit în urmă cu trei luni la o cafenea. Lucrurile mergeau bine, așa că au decis să meargă și la un restaurant. Dar în scurt timp, Kimeberley și-a dat seama că nu este ceea ce caută, după ce bărbatul a întrebat-o dacă s-a gândit la operație estetică și apoi s-au certat după ce ea s-a oferit să plătească, arătându-i ca are mulți bani, scrie LadBible.

Și-au spus la revedere, iar Kimberley nu s-a mai gândit la asta până nu a primit ciudatul mesaj trei luni mai târziu. 

Bărbatul i-a explicat de ce nu i-a mai scris după întâlnire, dezvăluindu-i că „ar fi putut face întâlnirea mult mai bună”. 

Apoi i-a trimis 15 lucruri pe care le-ar putea îmbunătăți la ea, spunându-i că ar putea lua în considerare o altă întâlnire dacă ține cont de ele.

A început cu înfățișarea sa. I-a spus că ar arăta incredibil, dacă ar mai pierde câteva kilograme, sugerându-i să dea jos vreo șapte kilograme. Apoi s-a legat de pilea ei, spunându-i că „puțin bronz fals nu strică”. A continuat: „Ai sâni mari, așa că ar trebui să fie mai decoltată”. I-a mai spus că ar trebui să poarte haine care i se potrivesc, astfel încât „să nu mă jenez când ies cu tine”. 

A făcut referire și la părul ei, spunându-i că ar trebui să opteze pentru o culoare naturală și să-și pună extensii. Să poarte mai puțin make-up.

Bărbatul a mai fost deranjat și că nu a fost sărutat la prima întâlnire și că ar trebui să fie mai sensibilă cu sentimentele celorlalți. 

Kimberley a declarat pentru LadBible: „La început am fost împietrită și mi-a ucis încrederea, dar apoi cu cât am citit, cu atât mai nostim mi s-a părut. Nu înțeleg cum un tip poate spune așa ceva unei femei. Singurul meu sfat pentru el este să respecte femeile, pentru că are un comportament dezgustător”. 

×
Subiecte în articol: mesaje tinder
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close