Antena 3 CNN Actualitate Ioana Maria Vlas a fost eliberată din arest

Ioana Maria Vlas a fost eliberată din arest

Ioana Maria Vlas a fost eliberată din arest
07 Apr 2008   •   15:52

Ioana Maria Vlas, fostul preşedinte al SOV Invest, a fost eliberată din arest. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, astăzi, revocarea mandatului emis pe numele acesteia. Vlas se află în libertate după aproximativ opt ani de detenţie.

În urmă cu o săptămână, dezbaterile în procesul în care Ioana Maria Vlas a fost acuzată de prăbuşirea Fondului Naţional de Acumulare (FNA) s-au încheiat. Avocatul acuzatei a cerut instantţei să înlocuiască măsura arestării preventive a cliuentei sale, când a aflat că aeasta are mai bine de opt ani de când se află în arest. El a mai precizat că în cazul în care i s-ar reduce clientei sale din pedeapsa aplicată iniţial, atunci starea de arest a acesteia s-ar putea confunda cu pedeapsa primită, şi, prin urmare, Ioana Maria Vlas ar trebui sa fie pusă în libertate. Magistraţii Tribunalului Bucureşti vor da o soluţie în acest caz miercuri, pe 9 aprilie.

În 5 martie 2008, Ioana Maria Vlas a declarat instanţei încă o dată că Sorin Ovidiu Vântu este responsabil de prăbuşirea FNI şi a FNA. Aceasta încă susţine existenţa FNA, numai că la ora actuală are active mai mici. ?FNA era un fond pe termen lung şi era menit să asigure necesităţi ale oamenilor precum şcolarizarea elevilor sau alte probleme în acest gen?, a declarat ea.

În dosarul FNA, Ioana Maria Vlas a fost acuzată de înşelăciune, pentru că, în calitate de preşedinte al SC. SOV Invest, în perioadele 1 aprilie ? 1 decembrie 1999 şi 1 martie ? 20 aprilie 2000, a înşelat aproximativ 13.200 de investitori, prin redactarea a 28 de raportări fictive referitoare la valoarea unităţii de fond. Aceste date au fost comunicate Comisieu Naţionale de Valori Mobiliare, iar investitorilor, prin intermediul mass-mediei. Pagubele totale aduse investitorilor s-au calculat la 2,5 milioane de lei (25 de miliarde de lei vechi).

În acelaşi dosar, iniţial, a mai fost trimis în judecată şi Sorin Ovidiu Vântu, care a fost acuzat de instigare şi participare la abuz în serviciu în formă calificată. Însă, în iulie 2004, Tribunalul Bucureşti a decis ca faptele lui Sorin Ovidiu Vântu să fie reanalizate şi completate de procurori, iar Ioana Maria Vlas să fie judecată în continuare.

În cele din urmă, pe 23 martie 2006, Tribunalul Bucureşti a condamnat-o pe Ioana Maria Vlas la şapte ani de închisoare în dosarul privind Fondul Naţional de Acumulare. Totodată, acesteia i-au fost interzise şi drepturile civile pe o perioadă de doi ani după executarea pedepsei.

Antena3.ro

×
Parteneri
Diana Șoșoacă este candidat la Primăria Capitalei
x close