Antena 3 CNN Actualitate Iohannis: Este o zi de doliu pentru statul de drept

Iohannis: Este o zi de doliu pentru statul de drept

Iohannis: Este o zi de doliu pentru statul de drept
31 Ian 2017   •   23:15

Klaus Iohannis a transmis marţi seară un mesaj pe Facebook după adoptarea de către Guvern a proiectului de lege privind graţierea. Şeful statului afirmă că este o zi de doliu pentru statul de drept, care a primit o lovitură de la adversarii justiţiei.

''Dragi români, astăzi este o zi de doliu pentru statul de drept. Statul de drept, care a primit o lovitură puternică de la adversarii justiției, dreptății și luptei împotriva corupției.
Guvernul PSD și ALDE a ignorat visul și năzuințele a milioane de români liberi care vor să trăiască într-o țară eliberată de corupție.
Astăzi, Guvernul PSD și ALDE a anulat munca a zeci de mii de oameni onești și curajoși din Justiția română care au dovedit în ultimii ani că nimeni și nimic nu este mai presus de lege.
Guvernul PSD și ALDE a anulat eforturile făcute de milioane de români de a face din România o țară respectată în Europa!
De astăzi, recuperarea prejudiciilor devine foarte dificilă.
Rezultatul votului din decembrie a dus la formarea unei majorități, care a alcătuit un guvern legitim. Dar votul nu reprezintă un cec în alb care permite unei majorități să poată face orice, de la adoptarea măsurilor populiste care riscă să pună sub semnul întrebării stabilitatea economică în următorii ani, până la călcarea efectivă în picioare a justiției și a statului de drept.
În decembrie, oamenii s-au dus la vot cu speranța unui trai mai bun, nu pentru o legislație slăbită în domeniul anticorupției.
Miza adevărată este cum vrem să arate viitorul unei României în care oamenii să-și dorească să trăiască, nu al unei Românii din care să-și dorească din nou să plece.
Sfidarea PSD la adresa poporului este deplină. Uită însă un lucru esențial. Valorile pe care se construiește un stat democratic, un stat de drept veritabil, nu aparțin unei majorități sau minorități de conjunctură, ci ne aparțin nouă, tuturor românilor.
De astăzi, misiunea mea este să restabilesc statul de drept. Voi face tot ce îmi stă în putință pentru a face din România o țară eliberată de corupție! Mă voi bate până în ultima zi a mandatului meu pentru acest lucru!'', a scrie preşedintele Klaus Iohannis.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de marţi, un proiect de lege privind graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate, potrivit Agerpres.

"Am adoptat o serie de măsuri care vizează evitarea unei hotărâri pilot la CEDO şi în acest sens am adoptat proiectul de lege privind graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate. Cel de-al doilea proiect de lege vizează Legea pentru completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor", a declarat ministrul Justiţiei, Florin Iordache, la Palatul Victoria.

De asemenea, Executivul a adoptat, marţi, o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală.

"Cel de-al treilea act normativ pe care l-am adoptat astăzi, este vorba de Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii 296 Cod Penal şi a Legii 135 Cod de procedură penală. Practic, prin această ordonanţă de urgenţă am făcut şi am pus în concordanţă deciziile Curţii Constituţionale care (...) trebuiau să fie implementate fie de către Guvern, fie de către Parlament", a spus Iordache.

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
A murit Costel Corduneanu, chiar pe masa de operatie
x close