Antena 3 CNN Actualitate Ion Cristoiu, teorie-șoc: Ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi redeschis școlile în România

Ion Cristoiu, teorie-șoc: Ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi redeschis școlile în România

Ion Cristoiu a comentat, luni, decizia autorităților de a nu redeschide școlile în România până la toamnă.

Ion Cristoiu, teorie-șoc: Ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi redeschis școlile în România
Sursa foto: Antena 3
27 Apr 2020   •   18:51

Jurnalistul  consideră corectă decizia deoarece copiii nu ar fi învătat oricum nimic şi s-ar fi pierdut timp cu măsurile de distanţare socială, care, de asemenea, nu ar fi fost respectate.

Ion Cristoiu nu crede că învăţământul online este o alternativă viabilă, ci o fantezie, deoarece majoritatea şcolilor, mai ales în mediu rural, nu au acces la acest tip de educaţie.

„Pentru o lună de zile, nu merită. Sigur, învăţământul online e o fantezie. Sunt doar câteva şcoli în Bucureşti. Nu mai spun în sate. La Găgeşti Deal nu există învăţământ online, se trimit pe messanger nişte texte. Din acest punct de vedere, e limpede că în două luni de şcoală nu se vor completa în creierul marii majorităţi a elevilor. Gata, s-a terminat. După ce au o gaură de două luni, încă una de o lună, nu cred că mai contează”, afirmă jurnalistul, potrivit Mediafax.

Ion Cristoiu consideră învăţământul românesc lipsit de seriozitate, „un fel de discotecă”, şi din acest motiv chiar dacă s-ar fi reluat cursurile, elevii nu ar fi învătat ceva, pierzând timpul mai mult cu organizarea şi socializarea.

„Având în vedere lipsa de seriozitate din învăţământul românesc şi că învăţământul e un fel de discotecă, nu cred că dacă ar fi venit acum la şcoală ar fi învătat ceva. Elementar, o săptămână ar fi pierdut-o cu măsurile de distanţare socială, cu a se atinge unul pe altul, unii dintre ei sunt tineri. E clar că nu s-ar fi respectat în veci, cât s-ar fi încercat, şi dacă punea pe unul pe acoperiş. Sunt copii, adoloescenţi, e greu să păstrezi această distanţă. Oricum nu ar fi învăţat”, a susţinut jurnalistul.

Ion Cristoiu ar fi dorit ca preşedintele Iohannis să anunţe măsuri care să permită copiilor să iasă cât mai mult în aer liber, care le-ar fi fost benefice şi lor, şi părinţilor.

„M-aş fi aşteptat ca totuşi, prin ordonanţă militară, începând de mâine să dea drumul copiilor la o minimă mişcare, ieşire în aer liber. De fapt marea problemă nu e învăţătura, marea problemă e ieşitul în aer liber. Nu poţi să ţii copiii în casă atâta timp. Măcar să le dai posibilitatea să iasă pe străzi, sigur cu măşti sau cum e în Spania, cu anumite restricţii. Să-i ţii în casă e un blestem şi pentru părinţi şi pentru copii”, a explicat publicistul.

Cât priveşte elevii care sunt chemaţi la şcoală pentru a se pregăti pentru examene, Ion Cristoiu nu crede că mersul lor la şcoală le va rezolva problemele, ci dimpotrivă.

„Nu văd eficientă nici acea măsură că cei care au examene să se ducă la şcoală. Imaginaţi-vă că se duc la începutul lui iunie. O săptămână se va pierde cu respectarea măsurilor. Sunt bune măsurile, nu sunt măsurile, sunt distanţaţi, nu sunt distanţaţi, presa, televiziunile vor toca acest subiect şi când se va termina perioada de pregătire îşi vor da seama că nu s-au pregătit. Eu cred că de data aceasta este o decizie corectă, sigur raportată la realităţile româneşti”, a mai spus jurnalistul.

 

×
Subiecte în articol: Ion Cristoiu
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close