După aproape 30 de ani, Ion Mihai Pacepa
rămâne în istorie cel mai înalt demnitar din blocul sovietic căruia i s-a
acordat azil politic într-o ţară NATO. Şef al Serviciilor Secrete Române sub
Ceauşescu şi racolat de serviciile americane, Ion Mihai Pacepa a devenit agent
dublu şi s-a apropiat incredibil de mult de cuplul iubiţilor conducători. Când devenise
evident că serviciile secrete române şi ruseşti ştiau că face jocul
occidentalilor, a fugit în SUA, unde se ascunde şi locuieşte şi astăzi. Indirect,
dezertarea sa a avut o contribuţie la erodarea regimului dictatorului Nicolae
Ceauşescu: acesta a primit impulsul brusc, justificat de altfel, să sporească
atribuţiile şi personalul ?secţiei interne? a Securităţii, instalându-şi rudele
în principalele funcţii de conducere din stat, pentru a preveni un nou act de
acest gen. Regimul tiranic al lui Ceauşescu s-a amplificat astfel pentru mai
bine de un deceniu.
Ion
Mihai Pacepa s-a născut în 1928, la 28 octombrie. A
urmat cursurile Facultăţii de Chimie Industrială din Bucureşti, fiind încadrat
în Securitate cu puţin timp înainte de absolvire. Astfel, în 1951, abandonează
studiile şi devine ofiţer acoperit în Direcţia de Contraspionaj a Securităţii.
Diploma de inginer o obţine abia după patru ani. A avut o ascensiune rapidă,
fiind numit şef adjunct al Misiunii Române din Republica Federală Germană
(1956-1960). În acelaşi timp, îndeplinea funcţia de şef al rezidenţei de
spionaj al României în RFG. În 1966, deja colonel, este numit adjunct al
şefului Direcţiei de Informaţii Externe DIE. În 1967, este avansat general
maior. Cinci ani mai târziu, este numit consilierul lui Ceauşescu pe probleme
de securitate naţională şi dezvoltare tehnologică, secretar de stat la
Consiliul Securităţii Statului în cadrul Ministerului de Interne şi
prim-adjunct al şefului DIE. În 1974, este din nou avansat, la gradul de
general locotenent. În fine, în 1978, aflat în misiune în RFG, alege libertatea
şi solicită azil politic în Statele Unite, unde a fost cooptat în diverse
operaţiuni îndreptate împotriva fostului bloc sovietic, în cadrul comunităţii
de informaţii americane.
Alături de alţi colegi, în RFG. Sursa foto: Ziua
La
sânul lui Ceauşescu
Colonelul Titu Simon, autor al volumului
?Din culisele serviciilor secrete româneşti: Pacepa, quo
vadis? susţine că Pacepa era agent dublu încă din anii 60. Cei doi
activau împreună la Frankfurt, de unde Simon trimitea rapoarte şi semnale de
alarmă asupra activităţilor dubioase derulate de colegul de spionaj. Se pare
că, în încercarea de a-şi întări relaţiile cu oameni influenţi din aparatul de
conducere, Pacepa oferea ?mici cadouri?. În timp, s-a apropiat de însăşi Elena
Ceauşescu, căreia i-a furnizat, printre altele, diverse lucrări din chimie,
special pentru ambiţiile de cadru academic internaţional al primei doamne... ?Ceauşescu
a făcut o criză neînchipuită când a fugit Pacepa?, mai spune Simon, semnalând
posibilitatea ca Pacepa să fi depus bani în conturi din afara ţării, în numele
dictatorului. ?A făcut această criză pentru că fugise consilierul lui sau
pentru că Pacepa era cel care ştia unde a depus banii??, se întreabă colonelul
Simon.
Alte voci spun că este puţin probabil ca
Pacepa să fi spionat pentru americani înainte de 1978, având ca unic argument
cetăţenia obţinută de acesta abia după zece ani de rezidenţă pe teritoriul SUA.
Ca exemple în acest sens, ar fi ofiţerul de securitate Ion Stana, încarcerat în
România comunistă sub acuzaţia de spionaj pentru americani, sau diplomatul
Mircea Răceanu, condamnat şi el la moarte (în contumacie), pentru aceeaşi
acuzaţie. Aceştia au primit cetăţenia mult dorită în decurs de un an şi şase
luni, respectiv doi ani. Ca atare, se consideră că autorităţile americane ar
oferi regim special celor care colaborează cu ei, iar Pacepa nu făcea parte din
această categorie privilegiată.
După fuga lui Pacepa, umilit şi furios, Nicolae
Ceauşescu îl condamnă la moarte în
contumacie pentru crimă de înaltă trădare, îl degradează militar şi civil şi îi
confiscă averea. Ajuns în SUA, dezertorul primeşte cetăţenie şi protecţie
americană. ?Călăul? angajat pentru execuţie, însuşi faimosul terorist Carlos
Şacalul, nu a reuşit să îşi găsească victima, cu toate strădaniile generalului
locotenent Nicolae Pleşiţă, noul şef DIE, care primeşte şi misiunea de a
identifica şi elimina ?cârtiţele pacepiste?. Dincolo de ocean, prin intermediul
congresmenilor americani Dick Cheney (actualul vicepreşedinte al SUA), Frank
Wolf, Cristopher H. Smith şi Ginny Young, consulul SUA la Bucureşti, Pacepa
face presiuni pentru aducerea în SUA a fiicei sale Dana, a ginerelui Radu şi a
fostei soţii, Ileana. În România, Pleşiţă se chinuie să descurajeze tentativele
americanilor, însă fără succes. Fundaţia pentru drepturile omului ?Jamestown?
din Washington iniţiază o campanie mediatică pro-Pacepa. Disperat, Pleşiţă
întăreşte supravegherea şi terorizează familia Pacepa. Aceştia ajung în SUA
abia după Revoluţia din Decembrie 1989.
Alături de soţie. Sursa foto: Ziua
În 1988, Pacepa aniversează zece ani pe pământ
american, primeşte cetăţenia, iar CIA apreciază public: ?Pacepa a avut o
contribuţie importantă şi unică adusă Statelor Unite?.
În 1999, la presiunea Statelor Unite ale
Americii, sentinţa definitivă şi irevocabilă de condamnare la moarte (ce fusese
transformată în condamnare la închisoare pe viaţă prin abrogarea pedepsei cu
moartea din decembrie 1989) a fost anulată. Este repus în toate drepturile
militare şi civile, averea i se restituie, pensia aferentă întregii perioade se
recalculează şi, cel mai important, este recunoscută ?contribuţia determinantă
a generalului la căderea comunismului?. SIE îi restituie gradul de general
locotenent, îi acordă pensie militară şi este obligat să ia măsuri de
reabilitare a imaginii generalului. Avocatul Cătălin Dâncu este angajat pro
bono să instrumenteze cazul, cu toate că Pacepa declara că nu a cerut nimănui
absolut nimic.
Întrebări
fără răspuns
Din fosta Securitate, el este cel mai
controversat ofiţer superior, iar de la Revoluţie încoace, presa a scris despre
el foarte mult. Unii îl laudă pentru anticomunismul său şi lovitura dată lui
Ceauşescu, alţii, în schimb, spun că Pacepa ar fi contribuit şi la lichidarea
fizică a unui număr destul de mare de spioni ai Securităţii în vest prin
deconspirarea lor, dar sursele nu sunt verificate până în ziua de azi. În
?apărarea? sa, Pacepa povesteşte că a părăsit ţara din cauză că Ceauşescu i-ar
fi cerut asasinarea lui Noel Bernard, directorul secţiei române a postului de
radio ?Europa Liberă? şi că, deşi a comis fapte reprobabile, ca orice securist, nu a fost implicat
în omoruri.
?În aprilie 1978, Ceauşescu m-a însărcinat să
îi creez o Casă Prezidenţială după modelul Casei Albe şi m-a luat apoi cu el în
vizitele de stat pe care le-a făcut în SUA şi Anglia. Acolo am fost împreună zi
şi noapte, şi asta a creat o intimitate dezgustătoare între noi. La 22 iulie,
Ceauşescu m-a chemat la Neptun şi mi-a ordonat să organizez asasinarea
duşmanului său principal, Noel Bernard. (...)Asta mi-a umplut paharul.? ?Într-o
scrisoare deschisă adresată fetei mele, Dana, publicată în ziarul Le Monde,
mi-am exprimat convingerea că-i va fi mai uşor fără tată decăt cu un tată
criminal.?
?După ce am primit azil politic, Ceauşescu a
trimis la Washington diverşi emisari, inclusiv pe ministrul de Externe, Ştefan
Andrei, pentru a cere extrădarea mea. Ei m-au acuzat de toate plăgile României,
dar nu au insinuat niciodată că aş fi fost implicat in crime. Nici chiar
stenograma şedinţei consiliului de conducere al Departamentului Securităţii
Statului care m-a condamnat nu a făcut asemenea insinuări. Ele au fost lansate
de securişti, în anii regimului Iliescu?, spunea generalul într-un interviu
acordat Jurnalului Naţional. Întrebat dacă a făcut poliţie politică, Pacepa a
dat un răspuns tranşant: ?Bineînţeles. Toţi securiştii, de la mic la mare, au
făcut poliţie politică. Cei care spun altfel mint. Cu neruşinare.?
În societatea românească modernă, Pacepa ar
putea fi o mină de aur: când Virgil Măgureanu a depus jurământul la preluarea
Serviciului Român de
Informaţii, a declarat şi că nu a făcut parte
din vechea Securitate. Pacepa a spus însă clar că Măgureanu fusese subalternul
său la DIE... ?Dacă Măgureanu ar fi trăit în SUA sau alt
stat cu adevărat de drept, ar fi şi azi în închisoare pentru jurământ fals. În
martie 1990, când a fost numit şef al SRI, el a jurat în faţa Parlamentului că
nu a avut legături cu Securitatea. În realitate, a devenit colaborator al
Securităţii interne în februarie 1972 şi a fost apoi încadrat în DIE cu grad de
căpitan şi numele conspirativ ?Mihăilă Mihai?. Documentele originale care
atestă calitatea sa de ofiţer de Securitate se află în arhivele DIE.?
Orizonturi roşii
Din seria dezvăluirilor făcute de-a lungul
timpului, cel mai mare impact l-a avut, în întreaga lume, volumul ?Orizonturi
roşii?, publicat de către general în 1987, chiar dacă multe informaţii nu se
verifică sau sunt adevărate invenţii. În volum, potretul lui Ceauşescu era zugrăvit,
pentru prima oară, într-o lumină deosebit de proastă, într-o perioadă care
marca o apropiere diplomatică între România şi statele capitaliste. Red Horizons: Chronicles of a
Communist Spy Chief, prima carte
occidentală despre viaţa la curtea unui dictator comunist, a fost publicată în
SUA şi trimisă ilegal în România. Tradusă şi în limba maghiară, în 1988 a fost
publicată clandestin la Budapesta într-o ediţie de buzunar. În 1988 şi 1989, a
fost serializată la Europa Liberă. Potrivit unor martori, străzile
Bucureştiului erau goale în intervalul orar al acestor emisiuni.
La 25 decembrie 1989, Nicolae şi Elena Ceauşescu
au fost condamnaţi la moarte în urma unui proces în care acuzaţiile erau
preluate aproape integral din Orizonturi roşii.
Între
mit şi realitate
Pe de altă parte, în carte, Pacepa face mai
multe afirmaţii ciudate. Tatăl său ar fi fost condamnat de Garda de Fier pentru
că a fost prins ascultând ?Vocea Americii?, deşi când postul de radio a început
să emită, în noiembrie 1942, legionarii îşi încetaseră deja violent guvernarea.
La 15 ani, spune el, răspândea fluturaşi antinazişti şi îşi plătea chiria din
vânzarea ?Scânteii?, iar seara dădea meditaţii la matematică... După câteva
luni, se apucă să poartă cruce, ca să îi facă în ciudă tatălui său, un
comunist, şi se înscrie în ?Young Friends of the United States?. Tatăl,
translator al generalului sovietic Rodion Malinovski, spaima României ocupate,
nu ar fi avut nimic împotrivă ca fiul Pacepa să se împrietenească cu fanii
unchiului Sam...
După 1989, s-au scris multe despre generalul fugit.
Este greu de distins însă mitul de realitate, pentru că multe din declaraţiile
sale sunt puse sub semnul întrebării. De pildă, o poveste legată de
participarea, ca spion pentru România, la furtul motorului tancului Leopard, o
invenţie de ultimă oră, cu o tehnologie mult râvnită de armată. În ţară a ajuns
un motor de tanc, însă specialiştii armatei au descoperit un model depăşit,
care nu mai prezenta interes şi pentru care Pacepa plătise deja 500.000 de mărci
germane, o sumă enormă. De numele generalului sunt legate mai multe operaţiuni
ale spionajului românesc, considerate insuccese, în primul rând de către anchetatorii
fugii din 1978.
Astăzi, generalul publică rar articole în
ziare americane de prestigiu, iar seria volumelor a ajuns la patru:
* Orizonturi Roşii: Cronicile unui spion
comunist, 1987;
* Orizonturi Roşii, volumul II: Adevărata
poveste a Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu: Viaţa, crimele, corupţia, 1990;
* Moştenirea Kremlinului, 1993;
* Cartea neagră a Securităţii, trilogie, 1999;
* Programat să ucidă, 2007.
?Nu, nu sunt o mumie cu vată-n nas, cum mă
prezintă şi azi unele posturi de televiziune din Bucureşti. Trăiesc, şi mă
străduiesc să-mi onorez atăt ţara adoptivă căt şi pe cea natală.? Acestea sunt
cuvintele unui om care, la aproape 80 de ani, se poate lăuda cu faptul că a
fost, concomitent, pe statele de plată a trei servicii secrete: Securitatea
română, KGB şi CIA.
Ella Moroiu, Antena3.ro
