Antena 3 CNN Actualitate Isărescu avertizează că mărirea salariilor poate provoca un dezastru economic

Isărescu avertizează că mărirea salariilor poate provoca un dezastru economic

Isărescu avertizează că mărirea salariilor poate provoca un dezastru economic
01 Noi 2007   •   15:39

Guvernatorul Băncii Naţionale a României nu este de acord cu mărirea salariilor din sectorul bugetar şi nici cu mărirea pensiilor. Acestea, împreună cu reducerea fiscalităţi, pot duce la un dezastru economic, este de părere Mugur Isărescu. Tocmai de aceea, oficialul BNR a tras un semnal de alarmă prin care cere o reducere a cheltuielilor d ela bugetul de stat. Guvernatorul BNR a explicat plastic în ce mod cheltuielile prea mari pot duce la o scădere a randamentului economic. ?Nu mai trageţi de această economie, pentru că s-a tras destul, dacă nu dorim s-o rupem cu toţii!?, a spus el.

Nu putem avea creşteri salariale, creşteri ale pensiilor şi reducerea fiscalităţii. Trebuie făcută o listă de priorităţi. Guvernatorul a reamintit că România a avut nouă ani de creştere economică şi a arătat că menţinerea acestei evoluţii pentru încă nouă ani poate fi atinsă doar cu politici înţelepte.

Isărescu a ţinut să precizeze că BNR nu critică Guvernul, ci trage doar nişte semnale. Totodată, guvernatorul a afirmat că toate mesajele se referă la viitor, inclusiv majorarea dobânzii de politică monetară de miercuri, cu 0,5%, la 7,5%.

În replică, ministrul Finanţelor Varujan Vosganian a ţinut să precizeze că majoritatea cheltuielilor bugetare sunt ţinute în frâu. Oficialul Ministerului Economiei şi Finanţelor a explicat că a existat o rigoare în ceea ce priveşte finanţarea unor instituţii care beneficiază de fonduri bugetare.

Antena 3

×
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close